Video La ce să avem grijă când facem un traseu pe munte. Sfaturile salvamontiştilor pentru o drumeţie fără peripeţii
A început oficial vara, concediile bat la uşă, iar cei care nu merg la mare, cel mai probabil se vor răcori în drumeţii pe munte. Este însă foarte important ca turiştii să fie atenţi pe unde aleg să meargă. Salvamontiştii atrag atenţia că trebuie urmate traseele marcate, pentru a nu fi în pericol. Pe lângă asta, mai sunt câteva lucruri pe care trebuie să le ştiţi pentru ca drumeția să nu se transforme în coșmar.
Traseul spre Vârful Pleștioara este unul de dificultate medie. Deasupra zonei de promenadă se întinde o pădure, o oază de răcoare, tot mai des luată la pas de turiști. Iar pe un asemenea traseu, marcajele sunt foarte importante și țin loc de ghid.
Pe lângă marcajele pe care trebuie să le urmaţi, trebuie să fiţi atenţi şi la echipamentul corespunzător.
Sfaturi pentru zonele cu vipere
"Este foarte important ca în drumeţiile montane să aibă pantalon lung. Toată lumea ştie că mai sunt şi şerpi. Sunt zone în care avem vipere. O dată având pantalon lung e puţin probabil să treacă muşcătura prin pantaloni", spune Dan Benga, șef Salvamont Maramureș.
- Restricții de trafic pe Transalpina, după redeschidere. Cum se circulă pe cea mai spectaculoasă șosea din țară
- Ce înseamnă măsuratul oilor. A început obiceiul păstrat cu sfințenie de generații întregi
- Marile oraşe, invadate de şerpi. De ce apar tot mai multe reptile pe străzi şi în casele oamenilor: una singură...
Pe traseele montane este foarte probabil să daţi şi nas în nas cu ursul.
"Stăm calmi, nu ne agităm, nu alergăm nu facem zgomote. Încercăm să ne retragem încet că el oricum nu o să ne atace", ne sfătuieşte Bogdan Ștefan, salvamontist.
În Maramureș sunt omologate zeci de kilometri de trasee turistice, care pot fi abordate atât de cei experimentați cât și de familiile cu copii. Iar muntele cheamă mulți turiști la el.
"Undeva la 60% turiştii de weekend mai puţin. Ei vin mai mult pentru relaxare şi atunci ei preferă piscina şi zona spa, dar cei care stau mai multe zile se interesează şi de traseele turistice", spune Oana Poenar, administrator hotel.
Iar în cazul în care în drumeție suferiți de incidente neplăcute, nu uitați sa apelați la 112 sau 0Salvamont.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰