Antena Meniu Search
x

Lacrimi de durere pentru Sergiu, poliţistul din Huşi găsit mort în casă. Va fi condus pe ultimul drum doar de colegi, pentru că ambii părinţi sunt internaţi în spital

Sunt lacrimi de durere pentru Sergiu Mihai Bălan, poliţistul de frontieră găsit mort în casă pe 21 octombrie. Bărbatul va fi condus pe ultimul drum, miercuri, de colegii săi, pentru că ambii părinţi sunt internaţi în spital cu Covid.

de Monica Palade

la 26.10.2021, 15:01

Sergiu, în vârstă de 43 de ani, a fost găsit fără viaţă în propria sa locuinţă. Bărbatul se afla în izolare cu mama sa, după ce tatăl său s-a infectat cu virusul Sars-Cov2. Mama lui a ajuns şi ea la spital, confirmată şi ea cu Covid.

În mențiunile făcute de medicul de la Medicina Legală, pe certificatul constatator al decesului, nu este scris, negru pe alb, diagnosticul de Covid, ci strict afecțiunile medicale care duc, în general, la deces, scrie vremeanoua.ro.

Lacrimi de durere pentru Sergiu

Colegii bărbatului de la Poliția de Frontieră Vaslui pe Facebook i-au adus un ultim omagiu lui Sergiu într-un mesaj emoţionant postat pe Facebook.

Pe acelaşi subiect

„Anunțăm, cu tristețe în suflet, despre trecerea în lumea celor drepți a colegului nostru, agent șef BALAN SERGIU MIHAI. S-a petrecut prin viață cu o deosebită decență, a fost un om activ și responsabil în tot ceea ce a făcut, având mult bun simț, fiind animat permanent de lucrul bine făcut și de spiritul dreptății.

În memoria colegilor a rămas ca un om de onoare și bun profesionist, câștigând astfel respectul și afecțiunea tuturor.

În ceasul din urmă, cu regretul firesc că nu îl vom mai vedea printre noi, ne rămâne consolarea că ne-a lăsat suficiente motive ca să nu-l uităm. Odihnă veșnică, drag coleg! Sincere condoleanțe familiei îndurerate! Pentru cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu, trupul neînsuflețit este depus la capela Bisericii Sfântul Toma, Huși. Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 27.10.2021”.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Observator » Evenimente » Lacrimi de durere pentru Sergiu, poliţistul din Huşi găsit mort în casă. Va fi condus pe ultimul drum doar de colegi, pentru că ambii părinţi sunt internaţi în spital