Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Lăsaţi-l să moară!" Reacţia oamenilor la vederea bărbatului împuşcat după ce i-a ucis pe cei doi muncitori, la Oneşti

O dublă crimă a avut loc la Oneşti, în Bacău. Din primele informaţii, un bărbat în vârstă de 68 de ani a intrat fără drept în fostul său apartament, unde se aflau doi meşteri, care făceau lucrări de construcţie. Dintr-un motiv încă necunoscut, el i-a ucis pe amândoi, fiind apoi împuşcat de poliţiştii care se rugau de el să-i lase în pace pe cei doi muncitori.

de Cristian Ionescu

la 01.03.2021 , 20:19

Poliţiştii au negociat cu el până i-a omorât pe amândoi

IPJ Bacău: "Urmare a deplasării forțelor de ordine la fața locului, împreună cu negociatorul echipei operative, s-au purtat discuții și negocieri cu persoana în cauză, pentru a-l convinge să renunțe la acțiunile sale.  La un moment dat, autorul, care părea calm, a început să exercite acte de violență asupra persoanelor aflate în apartament, moment sesizat și de forțele de ordine. În sprijinul peroanelor aflate în apartament, s-a forțat cu mijloace din dotare ușa metalică a locuinței, agresorul încercând să blocheze ușa, având în mână un cuțit. La acel moment, forțele de ordine au folosit armamentul din dotare prin foc executat asupra membrelor inferioare ale agresorului, acesta fiind rănit și imobilizat"

În momentul pătrunderii în apartament, au fost găsite cele două persoane, care prezentau multiple plăgi înjungheate. 

Vezi și

Cele doua persoane au primit îngrijiri medicale de specialitate, însă urmare a leziunilor suferite, au decedat. 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a preluat cauza, pentru efectuarea de cercetări potrivit competențelor.

Reamintim că un bărbat în vârstă de 68 de ani a intrat fără drept în fostul apartament, unde doi muncitori executau lucrări. El i-a ucis pe cei doi, folosind o sabie şi un cuţit, în timp ce vorbea cu poliţiştii, pe geamul balconului.

În cele din urmă, poliţiştii au intervenit în apartament şi l-au împuşcat pe individ în picioare. El a fost transportat la spital, pentru operaţie, dar viaţa nu îi este pusă în pericol. Nu se cunoaşte momentan motivul atacului.

Cristian Ionescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » "Lăsaţi-l să moară!" Reacţia oamenilor la vederea bărbatului împuşcat după ce i-a ucis pe cei doi muncitori, la Oneşti