Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Lăutarii care se pregăteau de petrecerea din Trenul Regal, invitaţi în final să cânte la altă masă

Petrecerea cu lăutari din Trenul Regal este la un pas să fie anulată. CFR a anunţat că îşi retrage locomotiva din contractul pentru Ziua Naţională, chiar dacă organizatorul evenimentului a anunţat astăzi că lăutarii nu vor cânta în Trenul Regal, ci doar pe peron. Familia Regală a catalogat evenimentul ca fiind o blasfemie, după ce, săptămâna trecută, Observator a dezvăluit în exclusivitate că administratorul trenului a semnat contractul fără să ştie de prezenţa lăutarilor în Trenul Regal.

de Mădălina Iacob

la 28.11.2022 , 23:36

Programul postat pe mai multe reţele de socializare arată că trenul va pleca din Gara Baneasă, iar calatoria spre Sinaia va fi "acompaniată de muzică pe fundal a celor de la Taraf de Haidouks". 

Taraful lui Caliu: Prima dată în viaţa noastră când suntem invitaţi în Trenul Regal. Programul este aşa, o să plecăm în Trenul Regal eu şi cu Marius, restul băieţilor o să vină cu maşinile, ne întâlnim acolo. O să concertăm 20 de minute, seara suntem în Bucureşti. 

Organizatorul evenimentului dă înapoi

Vezi și

După revolta Casei Regale şi a opiniei publice, organizatorul evenimentului dă înapoi. Şi dă jos lăutarii din tren.

Pe acelaşi subiect

Bogdan Barburiceanu, organizator: A fost o chestie interpretată toată treaba asta. Artiştii vor face parte doar din contextul primirii oaspeţilor în gara Sinaia şi Băneasa.

Mădălina Iacob, reporter Observator: Fabricat în Italia, Trenul Regal a fost comandat de către Regele Ferdinand în anul 1926. Regina Maria a fost prima care a călătorit cu această garnitură, iar în ultimii 90 de ani, patru generaţii ale Familiei Regale din România au călătorit cu Trenul Regal.

Familia regală nu îşi explică cum Ministerul Transporturilor a fost de acord cu asta. 

Ion Tuca, director al Administrației Proprietăților Regale: Nu ştim cum un astfel de loc sacru, până la urmă, pentru că l-a condus pe regele Mihai pe ultimul drum, poate să aiba loc un astfel de eveniment. Se mai întâmplă acest lucru şi în anul centenar al Încoronării.

Ministerul Transporturilor aruncă mingea la Societatea Feroviara de Turism, care a semnat contractul şi care este în insolvenţă de câţiva ani. 

"Ţinând cont de situația juridică a societății, reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nu pot interveni în actul decizional al lichidatorului judiciar", a transmis Ministerul Transporturilor.

Societatea Feroviară de Turism, prin lichidatorul judiciar, a explicat în exclusivitate pentru Observator de ce a dat avizul.

Gabriel Iorgulescu, lichidator judiciar SFT: Sunt acceptate evenimente care au o tentă culturală şi cele care promovează patrimoniul. 

Reporter: Cum se încadrează acesta la un eveniment cultural?

Gabriel Iorgulescu, lichidator judiciar SFT: El este încadrat la eveniment cultural, promoveaza sărbătoarea naţională, nu? Există contract semnat, există contract scris.  

Reporter: Deci nu ştiaţi de prezenţa tarafului. 

Gabriel Iorgulescu, lichidator judiciar SFT: Nu.

Bogdan Barburiceanu, organizator: Sunt nişte contracte comerciale pe care oricine vine şi prezintă un proiect în adevăratul sens al cuvântului le poate accesa. De ce cum putem să vizităm muzee şi castele din România, de ce să nu putem avea o experienţă cu Trenul Regal. 

Închirierea Trenului Regal i-ar fi costat in jur de 20.000 de euro pe organizatori. Locomotiva şi personalul au fost închiriate de la CFR Calatori, companie tot din subordinea Ministerului Transporturilor, care ulterior s-a răzgândit şi a anulat evenimentul. Toate biletele pentru eveniment au fost epuizate. 

Reacţia CFR Călători

CFR Călători a transmis că poate realiza la cerere, contra cost, prestaţii comerciale folosind personalul şi materialul rulant propriu sau al beneficiarului, dar că nu are nicio implicație sau vreo contribuție în organizarea evenimentului din tren.

"CFR Călători poate realiza la cerere, contra cost, prestatii comerciale folosind personalul si materialul rulant propriu, sau al beneficiarului.

În acest sens, CFR Călători a primit o solicitare de prestări servicii pentru asigurarea remorcării și a personalului tehnic în vederea circulației garniturii Trenului Regal, pe ruta București-Sinaia și retur. Beneficiarul, odată cu solicitarea, a prezentat toate avizele tehnice de circulație ale trenului, emise de organele abilitate.

CFR Călători nu are nicio implicație sau vreo contribuție în organizarea evenimentului din tren, în timpul circulației Trenului Regal al Societății Feroviare de Turism – SFT CFR SA.

CFR Călători a notificat Beneficiarul, confortm clauzelor contractuale, asupra denunțării unilaterale a contractului.

CFR Călători operează într-un mediu concurenţial pe piaţa de transport feroviar de călători și datele privind costurile de închiriere nu au caracter public în conformitate cu prevederile art. 12 (1), pct. c) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, deoarece aduc atingere principiului concurenţei loiale şi pot influenţa managementul afacerii", a transmis CFR Călători.

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Lăutarii care se pregăteau de petrecerea din Trenul Regal, invitaţi în final să cânte la altă masă