Antena Meniu Search
x

Liber la petreceri de Revelion. Ce relaxări pregătesc autorităţile de Crăciun și Anul Nou - Surse

De Revelion, petrecerile ar putea fi permise până după miezul nopții, iar programul magazinelor va fi prelungit de la ora 21.00 la ora 23.00, potrivit unor surse guvernamentale. Măsurile ar putea fi decise miercuri într-o ședință CNSU.

de Redactia Observator

la 07.12.2021, 17:59

Liber la petreceri de Revelion. Ce relaxări pregătesc autorităţile de Crăciun și Anul Nou - Surse
Liber la petreceri de Revelion. Ce relaxări pregătesc autorităţile de Crăciun și Anul Nou - Surse - Shutterstock

Guvernanții ar putea aproba o serie de măsuri de relaxare valabile în perioada sărbătorilor. Potrivit unor surse guvernamentale, magazinele ar urma să nu se mai închidă la ora  21.00 ci, la ora 23.00 în Ajunul Crăciunului și de Revelion. Miercuri este programată o ședința a CNSU în care vor fi discutate măsurile de relaxare atât pentru sărbători, cât și pentru incidența actuală. În exterior am putea scăpa de mască, dar se ia în calcul că aceasta să fie purtată în piețe sau locuri aglomerate. De asemenea, am avea liber la petreceri de Revelion, adică ar putea fi permise petrecerile până după miezul nopții.

Ciucă, despre relaxările de sărbători: Vom face în aşa fel încât să se evite aglomeraţiile din magazine, să existe posibilitatea ca oamenii să circule

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, la Parlament, despre măsurile de relaxare pregătite pentruf perioada Sărbătorilor de Iarnă, că Guvernul va face în aşa fel încât să se evite aglomeraţiile din magazine şi să existe posibilitatea ca oamenii să circule. Premierul a confirmat că se ia în calcul şi renunţarea la masca de protecţie, în zonele care nu sunt aglomerate. O decizie va fi luată miercuri, în şedinţa de Guvern. Premierul a afirmat că ”vor face în aşa fel încât să se evite aglomeraţiile din magazine, să existe posibilitatea ca oamenii să circule”. 

Despre posibilitatea renunţării la obligativitatea măştii de protecţie, în zonele care nu sunt aglomerate, prim-ministrul Nicolae Ciucă a spus: ”Analizăm şi această posibilitate”. ”Sunt luate în calcul toate aceste măsuri, astfel încât să putem să evităm aglomerarea, să putem să asigurăm timp tuturor cetăţenilor să meargă să-şi facă cumpărăturile de sărbători”, a declarat prim-ministrul. 

Pe acelaşi subiect

”Ne dorim foarte mult ca reprezentanţii instituţiilor statului să poată să gestioneză foarte bine aceste situaţii (...) Să existe posibilitatea ca oamenii să circule”, a mai afirmat premierul.  El a precizat că toate decizile privind relaxările de Sărbători vor fi făcute publice miercuri.

Ce spune Rafila despre măsurile de relaxare de sărbători

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, declarase, luni, că măsurile care vor fi luate pentru perioada în care românii vor petrece în stradă, cum ar fi de Revelion, vor fi discutate în perioada următoare şi vor fi făcute publice în timp util. Totuşi, Ministerul Sănătăţii nu recomandă organizarea de evenimente cu un număr mare de persoane.

"Acest subiect va fi dezbătut şi adoptat din punct de vedere legislativ, probabil în cursul acestei săptămâni, dar nu putem intra în astfel de detalii. Dacă oamenii vor să facă petreceri în stradă, ceea ce este fresc pentru această perioadă, rugămintea este să înţeleagă, pentru aceste petreceri în stradă, chiar dacă incidenţa este mică în România sau va fi mică în această perioadă, utilizarea corectă a măştii în spaţii aglomerate, inclusiv în timpul acestor petreceri este absolut obligatorie. Cred că ficare trebuie să înţelegem că este responsabilitatea pe care o avem de a ne proteja nu numai personal, ci şi pe cei cu care vin în contact”, a arătat Rafila.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Evenimente » Liber la petreceri de Revelion. Ce relaxări pregătesc autorităţile de Crăciun și Anul Nou - Surse