Lista centrelor de vaccinare anti-covid din Bucureşti
Reprezentanţii Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) au anunţat că două centre noi de vaccinare anti-covid ar urma să fie inaugurate în Bucureşti, în cursul zilei de miercuri.
- Două centre de vaccinare anti-covid inaugurate la Romexpo şi la Clubul Seniorilor.
- 30 de centre de vaccinare anti-covid ar urma să funcţioneze în incinta altor instituţii decât cele de profil.
Este vorba despre un centru de vaccinare inaugurat în incinta Romexpo şi un centru de vaccinare care ar urma să funcţioneze la Clubul Seniorilor de pe Calea Plevnei.
Conform Mediafax, cele două centre de vaccinare anti-covid ar urma să asigure un total de 10 puncte de vaccinare anticoronavirus.
Centre de vaccinare anti-covid în spitale
În Bucureşti există deja mai multe centre de vaccinare anticovid, majoritatea deschise în incinta unor unităţi de specialitate, respectiv în spitale. Vorbim despre centrul de vaccinare de la Spitalul Militar, unde deja s-au vaccinat personalităţi precum Klaus Iohannis, Florin Cîţu sau Ludovic Orban, dar şi despre centre de vaccinare care funcţionează în incinta Spitalului Universitar, a Spitalului Colţea, a Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca sau a Institutelor Matei Balş şi Marius Nasta.
În plus, funcţionează deja centrele de vaccinare de la Spitalul Obregia sau de la Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă.
30 de centre de vaccinare anti-covid în incinta altor instituţii
Reprezentanţii Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) au decis, la începutul săptămânii, ca 30 de centre de vaccinare anti-covid să funcţioneze în incinta altor instituţii. Cele 30 de centre vor funcţiona în incinta a 12 locaţii diferite. 12 centre ar urma să funcţioneze în incinta Complexului Expoziţional Romexpo, câte trei centre în incinta Circului Metropolitan şi în incinta Universităţii Politehnice Bucureşti, iar câte două centre în incinta Palatului Naţional al Copiilor, în incinta Grand Arena Mall şi în incinta Sun Plaza.
Câte un centru de vaccinare anti-covid ar urma să funcţioneze în incinta Centrului de Zi Sfânta Maria, în incinta Centrului de Îngrijire şi Găzduire Neghiniţă, în incinta Centrului cultural Eminescu, în incinta City Office, în incinta Centrului Multifuncţional "Sf. Andrei" şi în incinta Clubului Seniorilor "Mihai Eminescu".
Cele 30 de centre de vaccinare ar urma să asigure un total de 144 de puncte de vaccinare, o mare parte dintre acestea, 64, urmând să funcţioneze în incinta Romexpo.
Numărul de centre de vaccinare din Bucureşti ar putea creşte în funcţie de numărul de doze de vaccin primite, dar şi în funcţie de numărul de doritori care vor să se vaccineze.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰