Când vor fi finalizate lucrările la Pasajul Unirii. Anunţul făcut de directorul general al Construcţii Erbaşu
Veşti bune pentru bucureşteni. Lucrările de bază ale Pasajului Unirii vor fi finalizate până la sfârşitul anului, a declarat vineri Cristian Erbaşu, directorul general al Construcţii Erbaşu.
"Pentru Pasajul Unirii a fost asigurată finanţarea şi, în momentul de faţă, cred că lucrările de bază ale pasajului vor fi finalizate până la sfârşitul anului şi nu vor afecta circulaţia. Nu vor afecta viaţa în jurul pasajului. Vor mai fi şi alte lucrări mai puţin importante care nu vor afecta însă bunul mers al activităţii în jurul pasajului", a declarat vineri Cristian Erbaşu, directorul general al Construcţii Erbaşu, în cadrul conferinţei "Provocări concurenţiale în sectorul construcţiilor", organizată la Sinaia.
În august 2024, ministrul de atunci al Dezvoltării, Adrian - Ioan Veştea, a semnat contractul de finanţare pentru proiectul "Regenerarea spaţiilor publice în zona Pasajul Unirii, prin realizarea lucrărilor de consolidare şi reabilitare a planşeului de acoperire a râului Dâmboviţa în Piaţa Unirii".
În iulie 2023, Primăria Sectorului 4 a primit o singură ofertă la licitaţia pentru planşeul peste râul Dâmboviţa din Piaţa Unirii, respectiv de la asocierea Construcţii Erbaşu (leader) - Concrete & Design Solution - Bog'Art.
Contractul cu această asociere pentru reabilitarea Planşeului Unirii a fost semnat în ianuarie 2024, pentru suma de 867,75 milioane de lei, fără TVA, conform datelor din SEAP.
