Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Locul din România unde cursul istoriei s-ar putea schimba. Descoperire uriaşă, veche de 3.500 de ani, pe şantierul CFR

Descoperire uluitoare în vestul ţării. Muncitorii care lucrau la modernizarea magistralei CFR Timişoara-Arad au dat peste cel mai mare sit arheologic din ţară! Case vechi de aproape 3.500 de ani ar putea schimba cursul istoriei în zonă.

de Iulia Pop

la 12.11.2024 , 17:26

Cea mai veche descoperire de aici reprezintă câteva locuinţe din lut, vechi de 3.500 de ani, care ne arată stilul de viaţă al vechilor comunităţi. De asemenea, a ieşit la iveală în timpul săpăturilor şi un cimitir sarmatic. Este vorba despre un popor nomad care a trăit în zonă acum aproape 2.000 de ani. Arheologi ai Muzeului Naţional de Istorie sunt pe teren de zile bune şi lucrează cot la cot cu muncitorii de la calea ferată. Specialiştii au descoperit nu mai puţin de 21 de situri, toate la nici 30 de kilometri distanţă de Timişoara. Cel mai mare sit arheologic descoperit în România, cu asta spun specialiştii că au de-a face în judeţul Timiş, şi a fost găsit tocmai datorită lucrărilor la infrastructura CFR. Situl are o întindere de 3 kilometri şi se află chiar pe traseul magistralei care se modernizează acum cu bani europeni. Ne referim la tronsonul 4, cuprins între Timişoara şi Arad. Acest tronson a fost dat în exploatare în anul 1871 şi electrificat în 1975, se întinde pe 55 de kilometri, iar reabilitarea sa costă 3 milioane de lei. 

Cel mai mare sit arheologic, lângă Timişoara

"Tronsonul Timişoara - Arad a fost dat în exploatare în 1871 şi electrificat în 1975, făcând legătura între magistrala 100 şi magistrala 200. În cadrul lucrărilor de infrastructură desfăşurate pe Lotul 4 Ronaţ Triaj - Arad, în acest moment au loc realizări de terasamente CF cu ridicarea niveletei, între staţiile Vinga-Şag, pe o distanţa de 5 km. Pe această distanţă se măresc razele curbelor şi au loc rectificări longitudinale în vederea obţinerii unei variante de traseu de linie dublă care va permite atingerea unor viteze de 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h la trenurile de marfă", a transmis, marţi, CFR Infrastructură. 

Vezi și

Au descoperit 21 de situri

Pe acelaşi subiect

Arheologi de la Muzeul Naţional de Istorie au descoperit, pe acest lot, 21 de situri. "Specialiştii de la Muzeul Naţional de Istorie au descoperit 21 de situri, ce oferă o privire fascinantă asupra istoriei de-a lungul mileniilor. Printre acestea, 8 situri sunt aproape complet cercetate, dezvăluind obiecte care acoperă mai multe epoci istorice", a precizat sursa citată.

Situl 10 de pe Lotul 4 Ronaţ Triaj - Arad este cel mai mare sit arheologic descoperit în România datorită lucrărilor de infrastructură, având o întindere de 3 kilometri. "Situl 10, cercetat de Muzeul Naţional de Istorie, a adus la suprafaţă relicve extraordinare. Cea mai veche descoperire de aici datează din epoca bronzului, cu o vechime de peste 3.500 de ani. Au fost găsite structuri de locuinţe din lut, care ne arată stilul de viaţă al vechilor comunităţi. Un alt lucru descoperit este un cimitir sarmatic (popor nomad care a trăit în această zonă în urmă cu aproximativ 1.900 de ani). Descoperirile continuă şi cu ultima epocă documentată, ce datează din perioada medievală (secolul al XV-lea)", au adăugat reprezentanţii CFR Infrastructură.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Şi în situl 11 au fost făcute descoperiri, în special oase de animale. "Situl 11 a scos la lumină o serie de descoperiri interesante, incluzând schelete de animale, cu precădere cai şi bovine, datând de aproximativ 100 de ani. Analizele preliminare sugerează că în acest sit ar fi un mormânt, cu gropi comune, utilizat pentru îngroparea animalelor. Fiecare sit dezvăluie o parte unică din trecutul nostru, iar aceste descoperiri contribuie la o înţelegere mai profundă a istoriei regiunii", a arătat sursa citată.

Lotul 4 al tronsonului CFR Timişoara-Arad are o lungime de 54,86 km şi costă 2.184.174.656 lei fără TVA. Constructor este Asocierea Webuild SPA-Participazioni Italia SPA-Salcef SPA.

Întreaga magistrală Caransebeş – Lugoj – Timişoara – Arad, de 162 de kilometri, se reabilitează cu bani europeni prin PNRR, aproape 9 miliarde de lei, şi a fost împărţită în 4 loturi. Toate cele patru tronsoane trebuie să fie gata la finele anului 2026.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aveți încredere în influencerii de pe rețelele de socializare?
Observator » Evenimente » Locul din România unde cursul istoriei s-ar putea schimba. Descoperire uriaşă, veche de 3.500 de ani, pe şantierul CFR