Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Locul în care românii se tem să mai stea în case, după ploile abundente. La câţiva metri s-a format o prăpastie

Vremea le cam strică vacanţa de Mica Unire turiştilor care au plecat la munte. E o lună ianuarie cum iubitorii sporturilor de iarnă nu au mai văzut, pe multe dintre pârtii nu e niciun petec de zăpadă. Ploile creează probleme în multe locuri din ţară. Drumul a luat-o la vale spre mănăstirea Frăsinei, iar alunecările de teren pun în pericol viaţa oamenilor care trăiesc în zonă.

de Redactia Observator

la 20.01.2023 , 19:53

Doar câteva petice de zăpadă mai sunt la Sinaia. Săptămâna trecută erau 11 pârtii deschise, astăzi, niciuna. Câţiva muncitori adună cu lopata zăpada şi aşa puţină ill 13.40 şi încearcă să refacă pârtiile.

Claudiu Loghin, reporter Observator: Plouă mărunt şi des ca într-o zi de toamna târzie, iar linia de gondolă până la cota 2000 este închisă.

Reporter-Maria Floricică, director Gondola Sinaia: Se poate schia în Sinaia în acest sfârşit de săptămână?

Vezi și

- Azi nu. Azi nu. Deocamdată, în Valea Soarelui, avem bălţi de apă peste zăpadă, Zăpadă extrem de udă, depuneri de chiciură constante, valuri de vânt cald alternate cu temperaturi ceva mai reci ba ninge, ba e lapoviţă, ba plouă.

Pe acelaşi subiect

Locul în care românii se tem să mai stea în case, după ploile abundente

Şi la Azuga, este la fel. Funcţinează o singură pârtie, cea pentru începători.

Turist: Este foarte puţină, aşa ceva nu a mai fost eu am 63 de ani, nu am prins niciodată aşa de puţină zăpadă.

Plouă şi la Cavnic şi doar pârtia cu zăpadă artificială mai aduce turişti în nordul ţării.

Anca Buda, recepționeră unitate de cazare: Turiştii vin pentru puţină zăpadă artificială care a mai rămas deoarece suntem printre singurele pârtii din România deschise deoarece nu prea a fost zăpadă anul acesta.

Turist: Am venit mai mult pentru zăpadă. Pentru copii. sperăm să şi ningă.

La Rânca în schimb a nins spre bucuria turiştilor şi necazul şoferilor. Un peisaj autentic de iarnă este şi la Straja unde a nins ca în poveşti. La Bâlea Lac, vântul puternic a viscolit zăpadă şi este risc de avalanşă. De mâine însă începe să ningă la munte.

Iulia Zgripcea - Bărbulescu, meteorolog: În ceea ce priveşte intervalul următor, pentru regiunile de munte, vom vorbi despre precipitaţii locale în următoarele două zile, în acest weekend, iar la începutul săptămânii viitoare, poate ceva mai însemnate cantitativ în partea de vest a Carpaţilor Meridionali, în masivele vestice şi sud-vestice. Mâine mai mult ninsori, duminică precipitaţii mixte la munte, iar luni şi marţi ceva mai multe ninsori în regiunile montane.

Capriciile vremii crează multe problme. În Vâlcea, unde este cod galben de ploi, drumul spre mănăstirea Frăsinei a crăpat şi s-a surpat din cauza precipitaţiilor pe o lungime de aproape 40 de metri.

Constantin Rădulescu, preşedinte CJ Vâlcea: Drumul a fost redat circulaţiei. Se va încărca în continuare cu material pe măsură ce se tasează, s-a montat şi tubulatura pentru colectarea apelor.

Silviu Radu, DRDP Vâlcea: Urmând ca în perioada următoare să procedăm la efectuare expertizei şi pentru a găsi soluţia de consolidare.

Tot în Vâlcea, în localitatea Berbești, două gospodării sunt în periocol să o ia la vale din cauza ploilor abundente. Prăpastia care s-a format a ajuns la doar câţiva metri de locuinţe, iar oamenii se tem să mai stea în case.  

Transfăgărăşanul, drum închis de altfel în această perioadă, a fost blocat pentru câteva ore de stâncile căzute de pe versanţi. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Locul în care românii se tem să mai stea în case, după ploile abundente. La câţiva metri s-a format o prăpastie