Lumânarea aprinsă i-a devenit călău şi lumină de veghe: un bărbat a ars de viu în propria casă. Totul s-a făcut scrum
Un bărbat din Botoșani a murit ars de viu, în casa unde locuia singur, după ce o lumânare aprinsă a provocat un incendiu care a făcut locuinţa scrum. Victima, în vârstă de 69 de ani, nu a mai putut fi salvată. Un vecin a observat vâlvătaia şi a sunat la 112.
Un bărbat în vârstă de 69 ani, din localitatea Durnești, comuna Ungureni, a decedat după ce casa în care locuia a luat foc de la o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată. Tragedia s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni. Bărbatul locuia singur, într-o zona izolată. Un vecin a observat flăcările și a sunat după ajutor la 112.
O lumânare aprinsă i-a adus sfârşitul
La caz au ajuns pompierii Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ungureni. Aceștia au constatat că locuința ardea în totalitate. Întrucât existau informații că proprietarul nu a reușit să iasă din casă, pompierii au început căutările concomitent cu acțiunea de stingere. Din nefericire, bărbatul a fost găsit decedat într-una dintre camere.
Pentru evitarea producerii unor astfel de tragedii, ISU Botoșani recomandă:
- asigurați-vă că lumânările se află în poziţie verticală şi sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
- nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea;
- amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;
- nu puneți lumânările aprinse în apropierea materialelor care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele;
- stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;
- nu adormiţi cu lumânările aprinse.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰