O macara de câteva zeci de tone a strivit o mașină cu 4 oameni, în București
O macara s-a prăbuşit peste o maşină aflată în mers, în centrul Capitalei! Patru tineri se aflau în autoturism şi doar trei dintre ei au reuşit să se salveze singuri.
O macara s-a prăbuşit peste o maşină aflată în mers, în centrul Capitalei! Patru tineri se aflau în autoturism şi doar trei dintre ei au reuşit să se salveze singuri.
Şoferul a rămas prins sub utilajul de zeci de tone, iar salvatorii l-au scos inconştient, după zeci de minute. Macaraua era în funcţiune când a căzut, iar oamenii din zonă reclamă pericolele de pe şantier. Au făcut zeci de sesizări, înainte de accidentul care se putea sfârşi cu o catastrofă.
Macara uriașă, prăbușită peste patru oameni dintr-o mașină
Aproape trei ore, centrul Capitalei a fost blocat de salvatori, într-o misiune tensionată care a făcut diferenţa dintre viaţă şi moarte. Macaraua de câteva zeci de tone s-a prăbuşit pe singura maşină care circula pe strada de lângă şantier. Într-o zi din timpul săptămânii, când zona este extrem de aglomerată, ar fi putut provoca o catastrofă.
Pompierii au mai găsit doar şoferul în maşină, prins ca într-o presă între scaun şi plafonul deformat. Ceilalţi pasageri, alţi trei tineri, s-au salvat singuri.
Şoferul a fost scos inconştient dintre fiare, după ce salvatorii au tăiat plafonul maşinii. Martorii spun că este în viaţă doar pentru că un buldozer a atenuat căderea macaralei.
Şantierul dintre blocuri a născut deja primele controverse. Locuitorii din zonă spun că accidentul putea fi prevenit, dacă cineva le-ar fi luat în serios sesizările. Şi nu exclud ca muncitorii să nu fi asigurat bine utilajele.
Clădirea la care se lucra aparține unor privați, urmă să fie demolata pentru a face loc unei construcții noi. Existau toate autorizațiile necesare, doar ca termenul pt finalizarea demolării fusese depășit și muncitorii se grăbeau pt a termina lucrarea. Este posibil ca aceasta grabă sa fi cauzat tot dezastrul.
În momentul prăbuşirii, macaraua ridica o greutate şi era manevrată de un muncitor. Anchetatorii iau în calcul o eroare umană ori o defecţiune. Şoferul şi cei trei pasageri au ajuns la spitale, în timp ce poliţiştii şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă au deschis anchete.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰