Video Măcelărit în propria casă pentru o datorie mai veche de prietenul de pahar: Un bărbat din Ploiești, găsit într-o baltă de sânge
Crimă macabră într-un cartier mărginaş din Ploieşti. O datorie mai veche l-a costat viaţa pe un bărbat de 50 de ani. Prietenul său de pahar, un bărbat de 60 de ani, l-a înjunghiat de mai multe ori, chiar în propria locuinţă. Fratele victimei a fost cel care l-a găsit pe acesta într-o baltă de sânge.
Totul s-a întâmplat, duminică după amiază, într-un bloc dintr-un cartier mărginaş al Ploieştiului. Cei doi bărbaţi se împrieteniseră în urmă cu câţiva ani, când atacatorul s-a mutat în acelaşi bloc cu victima. Acum, însă, după ani de prietenie, din cauza unei datorii mai vechi, bărbatul s-a înfuriat şi s-a năpustit asupra prietenului său cu un cuţit.
Măcelărit în propria casă pentru o datorie mai veche
Cristi Georgescu, corespondent Observator: În acest bloc, până nu demult a locuit şi bărbatul de 60 de ani, acuzat de crimă. Era amic de pahar cu victima sa pe care a ucis-o într-un moment de furie pentru că nu-i returnase cei 2000 de lei, bani pe care îi datora. Nu ar fi fost pentru prima dată când omul venise în acest apartament să-şi recupereze datoria.
După ce şi-a omorât prietenul cu sânge rece, bărbatul, care în trecut şi-a ucis mama, s-a făcut nevăzut. Fratele victimei a fost cel care l-a găsit pe bărbatul de 50 de ani zăcând la pământ, într-o baltă de sânge.
- Îmbrățișarea morții: Doi bătrâni din Italia au fost găsiți fără viață ținându-se în brațe pe canapea
- Detalii înfiorătoare despre crima din Bragadiru. Beat și orbit de gelozie, un bărbat și-a înjunghiat foștii...
- Filmul atacului criminal din Ilfov: Un adolescent şi-a găsit părinţii într-o baltă de sânge în propria lor...
George Răduţă, fratele victimei: Dimineaţă i-am dat pastilele, după aceea, când m-am dus să-i duc de mâncare, era mort.
Andrei Stemate, vecin: Băiat bun, dar nu ştiu ce s-a întâmplat cu el în ultimul timp, nu a mai avut nici serviciu. S-a luat de băutură. Nu mi-a venit să cred, cum să fie chiar aşa. Eu îl ştiam liniştit. Era respectos.
Cuprins de remuşcări, ucigaşul a mers de bună voie la poliţie să-şi mărturisească crima macabră.
Mihaela Florescu, purtător de cuvânt IPJ Prahova: La sediul secţiei numărul trei de poliţie Ploieşti s-a prezentat un bărbat în vârstă de 60 de ani, care a declarat faptul că ar fi înjunghiat un alt bărbat în locuinţa acestuia.
Judecătorii din cadrul Tribunalului Prahova l-au trimis pe bărbatul care şi-a ucis amicul în arest preventiv, pentru 30 de zile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰