Antena Meniu Search
x

Vezi prin ce ţări se poate circula! MAE a emis mai multe alerte de călătorie, din pricina condiţiilor meteo severe din Europa

Cetăţenii români care pleacă sau se află în ţări precum Belgia, Croaţia, Slovenia, dar şi care doresc să se deplaseze în Bosnia şi Herţegovina, trebuie să se informeze privind condiţiile meteo şi de trafic de pe aceste teritorii. Ministerul Afacerilor Externe a emis atenţionări legate de tranzitarea acestor state.

Cetăţenii români care pleacă sau se află în ţări precum Belgia, Croaţia, Slovenia, dar şi care doresc să se deplaseze în Bosnia şi Herţegovina, trebuie să se informeze privind condiţiile meteo şi de trafic de pe aceste teritorii. Ministerul Afacerilor Externe a emis atenţionări legate de tranzitarea acestor state.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care tranzitează sau se află pe teritoriul Regatului Belgiei că, în conformitate cu prognoza publicată de Institutul Regal de Meteorologie (IRM) din această ţară, în perioada 12-13 ianuarie se înregistrează căderi abundente de ninsoare, vânt şi maree ridicată.

Totodată, cetăţenii români care tranzitează sau se află pe teritoriul Republicii Slovenia că prognozele meteorologice indică o răcire neobişnuită a vremii, însoţită de ninsori abundente şi intensificări ale vântului, în special în regiunile din sud-vestul şi sud-estul ţării, la frontierele cu Italia şi Croaţia, precum şi pe litoralul Mării Adriatice.

Ministerul Afacerilor Externe îi informează pe românii care se află sau călătoresc pe teritoriul Republicii Croaţia că prognozele meteorologice indică, în perioada imediat următoare, apariţia de ninsori, ploi şi vânt puternic.

Cei care doresc să se deplaseze în Bosnia şi Herţegovina că, începând cu 13 ianuarie ora 16,00 şi până la ora 24,00, autorităţile locale au emis avertizare cod roşu de ploi abundente (cu risc de inundaţie - între 60 şi 100 litri pe metrul pătrat) în regiunile Livno, Mostar (inclusiv localitatea Medjugorje) şi Trebinje (zonă de trecere către Dubrovnik-Croaţia). După ora 17,00, odată cu scăderea temperaturilor, ploaia se va transforma în zăpadă (15-20 cm), mai ales în zonele muntoase, relatează Agerpres.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia 'Călătoreşte în siguranţă' (disponibilă gratuit în 'App Store' şi 'Google Play'), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Evenimente » Vezi prin ce ţări se poate circula! MAE a emis mai multe alerte de călătorie, din pricina condiţiilor meteo severe din Europa