Antena Meniu Search
x

Curs valutar

M.A.I. despre incidentul din Piața Victoriei: Primăria Capitalei a fost împiedicată să desfăşoare o activitate autorizată

MAI anunţă că vor fi făcute verificări privind modul în care structurile din subordine şi-au îndeplinit atribuţiile în cazul incidentelor din Piaţa Victoriei.

de Redactia Observator

la 02.12.2017 , 22:23

Ministerul de Interne spune că Primăria Capitalei a fost împiedicată să desfăşoare o activitate autorizată, în cazul incidentelor din Piața Victoriei - Observator

Ministerul Afacerilor Interne anunţă că vor fi făcute verificări privind modul în care structurile din subordine şi-au îndeplinit atribuţiile în cazul incidentelor din Piaţa Victoriei, unde mai multe persoane au protestat faţă de iniţiativa municipalităţii de a amenaja un târg de sărbători, demontând scena amplasată şi gardurile şi îmbrâncindu-se cu forţele de ordine. Reprezentanţii ministerului au concluzionat, în urma unei întâlniri cu reprezentanţii municipalităţii, că Primăria Capitalei a fost împiedicată să desfăşoare o activitate autorizată şi că mai multe persoane aproape au distrus bunuri ce nu le aparţineau.

„În urma analizării incidentelor care au avut loc în Piaţa Victoriei au rezultat următoarele concluzii: o autoritate publică, respectiv Primăria Capitalei, a fost împiedicată să desfăşoare o activitate autorizată, mai multe persoane au intervenit asupra unor bunuri care nu le aparţineau riscând deteriorarea acestora, iar o persoană a suferit vătămări corporale. În consecinţă, ministrul afacerilor interne, Carmen Dan a dispus verificări cu privire la modul în care structurile subordonate MAI şi-au îndeplinit atribuţiile ce le revin, conform legii”, anunţă Ministerul Afacerilor interne.

De altfel, Gabriela Firea a spus, la Antena 3, că a discutat cu ministrul de Interne, Carmen Dan, despre incidentele din faţa Guvernului.

Articolul continuă după reclamă

„Am avut o întâlnire, am avut o discuţie, am comunicat decizia, mergem mai departe. Sper ca măcaR în perioada următoare să se tragă nişte învăţăminte”, a spus Firea.

Ea a mai spus că în urma incidentelor care au avut loc în timpul protestelor din Piaţa Victoriei vor fi depuse plângeri penale împotriva celor care au distrus bunuri, dar şi împotriva celor care nu şi-au făcut datoria.

Firea a acuzat lipsa de reacţie a autorităţilor, apreciind că instituţiile statului ar fi trebuit să reacţioneze şi să emită măcar comunicate prin care să reamintească necesitatea respectării legii.

Sâmbătă dimineaţă au izbucnit proteste în Piaţa Victoriei din Capitală, ca urmare a deciziei primăriei de a organiza  un târg de Crăciun în piaţă, în condiţiile în care aceasta a devenit locul tradiţional de desfăşurare a manifestaţiilor antiguvernamentale.

Au avut loc ciocniri între protestatari şi jandarmi, o persoană ar fi fost agresată de protestatari conform Jandarmeriei, iar trei dintre manifestanţi au fost amendaţi.

De asemenea, protestatarii au demontat schelele scenei pregătite pentru târgul de Crăciun.

Ulterior, municipalitatea a anunţat că va muta Festivalul de colinde din Piaţa Victoriei într-un alt loc.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » M.A.I. despre incidentul din Piața Victoriei: Primăria Capitalei a fost împiedicată să desfăşoare o activitate autorizată