Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Măicuţele au mâncat borş de peşte şi pangasius cu legume, la fel ca pacienţii de la Spitalul Murgeni. Stareţul spune că nimeni n-a avut probleme

Autorităţile trebuie acum să stabilească cine se face vinovat de moartea celor trei pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni. Mai multe probe din mâncare au fost ridicate şi trimise spre testare. Pacienții de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni au mâncat dimineaţa icre, la prânz ciorbă de pește şi pangasius prăjit şi seara conservă de peşte. Iar mănăstirea care a trimis pomana a fost amendată.

de Cristi Popovici

la 24.11.2023 , 13:12

"Aceasta este Mănăstirea Floreşti, de unde au plecat porţiile de peşte către Spitalul de Neuropsihiatrie Murgeni. Am stat de vorbă atât cu părintele stareţ, cât şi cu măicuţele care au pregătit mâncarea în urmă cu două zile: peste 150 de porţii de borş de peşte şi peşte Pangasius cu legume", spune Cristi Popovici, reporter Observator.

Ce au mâncat pacienţii de la Spitalul din Murgeni. Meniu pe bază de peşte

"Cei de aici nu-şi explică ce s-a întâmplat cu preparatele la spital. Spun că şi ei au mâncat din acelaşi meniu şi că nimeni, nici muncitorii, nici măicuţele nu au avut vreo problemă de sănătate. Alimentele preparate au fost duse de aici, sigilate, către spital. Chiar stareţul a însoţit transportul. La acest moment, doi reprezentanţi de la Direcţia de Sănătate Publică Vaslui iau probe din bucătărie. Am intrat şi noi pentru câteva minute, totul este curat înăuntru. Chiar se pregăteşte meniul pentru ziua de azi", adaugă Cristi Popovici, reporter Observator.

Vezi și

"Noaptea trecută a avut loc un alt control, de la Direcţia Sanitar-Veterinară. Angajaţii instituţiei au confiscat peste 100 de kilograme de peşte, au luat probe din mâncare şi au verificat documentele. Au ajuns la concluzia că peştele despre care sunt bănuieli că ar fi provocat îmbolnăvirea pacienţilor de la Murgeni a fost cumpărat cu acte în regulă de la un depozit din Bârlad. Urmează şi acolo să fie controale, pentru a se descoperi sursa de la care a plecat această criză", transmite Cristi Popovici, reporter Observator.

Mănăstirea, amendată cu 40.000 de lei

"Mănăstirea a fost amendată cu 40.000 de lei, întrucât nu a fost respectată legea în ceea ce priveşte oferirea de alimente către un spital. Fiind vorba de o pomană, nu a existat decât un acord verbal între stareţ şi conducerea Spitalului Murgeni, fără un contract", mai spune Cristi Popovici, reporter Observator.

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Măicuţele au mâncat borş de peşte şi pangasius cu legume, la fel ca pacienţii de la Spitalul Murgeni. Stareţul spune că nimeni n-a avut probleme