Mama lui Vlad Pascu rămâne în arest preventiv. Decizia este definitivă
Miruna Pascu, mama şoferului de 19 ani, care, aflat sub influenţa drogurilor, a omorât doi tineri în accidentul din localitatea 2 Mai, rămâne în arest preventiv, a decis definitiv luni Tribunalul Bucureşti.
"Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă în raport de inculpata Miruna Pascu. Menţine măsura arestului preventiv în raport de aceasta. În baza art. 242 alin. 2 Cpp, respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare", se arată în decizia instanţei, potrivit Agerpres.
Mama lui Vlad Pascu, tânărul care, aflat sub influenţa drogurilor, a accidentat mortal doi tineri, la 2 Mai, rămâne în arest preventiv
Miruna Pascu a fost trimisă recent în judecată de DIICOT, alături de fiul ei, Vlad Pascu, şi fostul soţ, Claudiu Pascu.
Ea este acuzată că ar fi şantajat o fată, martoră în dosarul în care este cercetat fiul ei. Concret, ea ar fi ameninţat-o pe prietena fiului său că va face publice informaţii şi imagini compromiţătoare despre ea, dacă va colabora cu procurorii.
- Mama lui Vlad Pascu rămâne în arest preventiv. Miruna a plâns, astăzi, în fața judecătorilor de la Curtea de...
- Vlad Pascu, şoferul care a ucis doi tineri în 2 Mai, rămâne după gratii. De ce a cerut să fie judecat în arest...
- Câţi ani ar putea sta în puşcărie Vlad Pascu, judecat pentru tragedia din 2 Mai şi trafic de droguri
În acelaşi dosar, Vlad Pascu este acuzat de consum şi trafic de droguri, iar Claudiu Pascu de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Cum s-a petrecut accidentul din 2 Mai, unde Vlad Pascu a ucis 2 tineri
Pe 19 august, Vlad Pascu conducea un autoturism pe DN 39, iar în jurul orei 5:25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi. Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche.
Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină. Expertiza în cazul accidentului arată că şoferul circula cu 102 kilometri pe oră în momentul în care a lovit în plin grupul de tineri, gonea haotic și abia ținea direcția. A încetinit după impact, dar nu s-a oprit să îi ajute. Ba chiar, spune avocatul victimelor, a profitat de faptul că nu erau martori pe şosea şi a fugit.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar pe data de 20 august a fost arestat preventiv de către Judecătoria Mangalia, pentru 30 de zile. Măsura arestului preventiv a fost prelungită cu încă 30 de zile şi în luna septembrie. De asemenea, într-un alt dosar, Vlad Pascu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, împreună cu părinţii săi, pentru trafic de droguri, pentru determinarea unei persoane să dea declaraţii mincinoase sau să nu prezinte probe şi pentru punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consum de droguri. Acest dosar va fi judecat la Tribunalul Bucureşti.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰