Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Martoră la dezastrul de la "Matei Balș": "Pacienții țipau săracii. S-a auzit ca o bombă"

O femeie care locuiește în apropierea Institutului „Matei Balș” din Capitală a descris dezastrul produs în urma incendiului soldat cu patru morți și un rănit grav, produs azi dimineață într-unul dintre pavilioanele spitalului.

de Veronica Micu

la 29.01.2021 , 11:18

Martoră la dezastrul de la Matei Balș: Pacienții țipau săracii. S-a auzit ca o bombă" - captura video Antena3
  • Patru oameni au murit în această dimineaţă, după un incendiu care a izbucnit într-un corp de clădire al spitalului Matei Balş.

Spune că s-a auzit inițial un zgomot asurzitor, după care totul s-a umplut de fum.

"Am auzit gălăgie, au strigat! Dacă eu de la 5 m-am sculat și nu am mai putut să dorm… A fost o bubuitură tare de tot, ziceai că e bombă.

Am văzut numai fum la parter. Toată curtea noastră era plină de fum.

Articolul continuă după reclamă

M-am dus și m-am uitat! Au fost și pacienți răniți grav, au fost și morți. Pacienții țipau săracii", a declarat femeia, pentru Antena3, care a prezentat și primele imagini din timpul incendiului.

A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, în cazul incendiului de la Institutul Matei Balş.

De asemenea, anchetatorii au solicitat imaginile luate de camerele du supraveghere din secția afectată de incendiu. În salonul din care ar fi pornit incendiul nu existau camere de supraveghere, conform informațiilor din media.

Reamintim că patru oameni au murit în această dimineaţă, după un incendiu care a izbucnit într-un corp de clădire al spitalului Matei Balş.

Două linii telefonice pentru aparținătorii pacienților transferați

La sediul DSU sunt operaționalizate două linii telefonice unde aparținătorii pot afla informații despre relocarea pacienților evacuați în urma incendiului de la Institutul Matei Balș din Capitală.

Cele două numere disponibile pentru aparținători sunt:

021.2069398

021.2648515

Lista spitalelor unde au fost transferaţi pacienții evacuaţi:

Ministerul Sănătăţii a anunţat unde au fost transferaţi pacienţii aflaţi în saloanele din Pavilionul 5 al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, afectat de incendiu:

  • 11 pacienți la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București;
  • 5 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență din București;
  • 6 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență „Elias”;
  • 4 pacienți la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”;
  • 5 pacioenți la Sf. Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”;
  • 3 pacienți la Spitalul Militar Central-ROL 2
  • 4 pacienți la Spitalul „Witting”;
  • 4 pacienți la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”;
  • 1 pacient la Spitalul MAI „Dimitrie Gerota”;
  • 3 pacienti la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”;
  • 7 pacienți la Spitalul de Urgență Floreasca

Echipele medicale evaluează în prezent starea de sănătate atât a pacienților transferați, cât și a celor rămași în Institutul „Matei Balș”.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Martoră la dezastrul de la "Matei Balș": "Pacienții țipau săracii. S-a auzit ca o bombă"