Video Mărturia criminalului din Buzău. A povestit pas cu pas cum şi-a ucis cele două victime, dar n-are niciun regret: "Că nu vreau eu"
Autorul dublei crime de la Buzău a făcut mărturisiri complete. Le-a spus anchetatorilor că şi-a ucis în bătaie ambele victime care erau mamă şi fiu. O ceartă pe un teren după o noapte de beţie a dus la deznodământul tragic. Individul de 64 de ani este recidivist şi nu a arătat nicio remuşcare. Ieşit de la audieri, a ameninţat jurnaliştii cu moartea.
Iritat, sfidător, fără remuşcări. Aşa a ieşit de la audieri Iulian Tudor, individul care în aceeaşi noapte a ucis o mamă şi un fiu. Tragedia s-a petrecut în noaptea de Sfântul Ilie, când criminalul a dat o petrecere în casa lui din Smeeni, pentru a-şi serba onomastica. Printre invitaţi au fost Tudor Duţu, de 56 de ani şi mama sa, Maria, de 74. Erau rude prin alianţă, părinţii criminalului o cununaseră pe femeie.
- Iulian Tudor: Du-te de aici, lasă-mă dracului în pace!
- Reporter: Regretaţi ce aţi făcut?
- Iulian Tudor: Nu!
- Reporter: Păi de ce?
- Iulian Tudor: Că nu vreau eu!
- Reporter: Aţi omorât două persoane!
- Iulian Tudor: Puteam să te omor şi pe tine!
"Au consumat alcool în neştire, după care au intervenit anumite discuţii, pentru nişte datorii, pentru nişte pământ pe care voia să-l achiziţioneze de la victimă", a declarat Ion Moise, avocatul suspectului. Toţi invitaţii au plecat, după miezul nopţii. Mai puţin Tudor Duţu, care a rămas singur cu criminalul. Individul le-a povestit anchetatorilor că mai întâi şi-a doborât victima cu un pumn, apoi l-a ucis cu o bâtă. După prima crimă a pornit spre casa femeii de 74 de ani, pe care a omorât o cu acelaşi par.
Poliţiştii l-a prins, ieri, pe criminal într-un apartament din Buzău
"Vă daţi seama, el lucrează în Anglia, la un abator. Şi e învăţat cu sângele", a declarat Ion Moise, avocatul suspectului. Întors acasă, criminalul şi-a îngropat finul în curte. S-a purtat apoi ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar pe măsură ce au trecut zilele, oamenii din Smeeni au început să se întrebe unde sunt victimele. "Miercuri, anunţând poliţia, au descoperit-o pe bunica moartă în casă. Şi el era dispărut, încă dispărut, nu dădeam de el", a declarat Ionela Poteraşu, fiica bărbatului ucis. Abia când a aflat că trupul femeii a fost descoperit, Iulian Tudor a fugit din Smeeni.
Poliţiştii l-a prins, ieri, pe criminal într-un apartament din Buzău. Cu o zi înainte, găsiseră şi trupul lui Tudor Duţu. Criminalul are un lung şir de infracţiuni în cazier. Şi condamnări care însumează 25 de ani. Iulian Tudor este cercetat acum pentru omor şi omor calificat. Dar poate evita pedeapsa maximă. "După 60 de ani execută o pedeapsă mai scurtă. Faptul că îşi recunoaşte fapta - vor fi reduse limitele pedepsei cu o treime", a declarat Ion Moise, avocatul suspectului. Ultima condamnare a criminalului a fost pentru tentativă de viol, în 2020. Anul trecut a fost eliberat condiţionat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰