Antena Meniu Search
x

Video Exclusiv. Mărturiile pacienților care au scăpat din spitalul care ardea: ”Doamna asistentă a venit să ne spună că miroase ceva a încins, i-am zis că noi n-avem miros”

Mărturii cutremurătoare ale celor care au scăpat din infern! Câţiva dintre pacienţii Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa ne-au povestit cum arată iadul. Şi cum e să te duci la spital să te faci bine şi să te trezeşti alergând pentru viaţa ta. Şase dintre pacienţii care au supravieţuit incendiului de vineri au fost externaţi astăzi. Ancheta procurorilor e abia la început.

de Redactia Observator

la 04.10.2021, 19:46

Vezi și

Violeta Drezaliu, pacientă”A venit doamna asistentă şi a zis că miroase ceva a încins. Punea mâna pe încărcătoare. M-a bufnit râsul şi i-am zis: "noi nu avem miros."

Nu a durat decât o clipă până când gluma s-a transformat într-un coşmar.

Violeta Drezaliu, pacientă:”Şi când a deschis uşa, de pe coridor a venit un fum negru - negru. Şi atunci am alergat cu copilul pe scări, eu care puteam. De restul nici nu mă mai interesa, nu mai vedeam nimic”.

Violeta Drezaliu şi Vasile, fiul ei de 3 ani, au trecut prin Covid. În ziua fatidică, aşteptau externarea într-un salon de la etajul 2 al Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa.

Pe acelaşi subiect

Violeta Drezaliu, pacientă: ”Erau câţiva care puteau să meargă pe picioare. Restul erau ajutaţi, în pampers, dezbrăcaţi. Unii săreau de sus”.

Pacienții au alergat să-și salveze viața

O doamnă între două vârste s-a întors azi la spital să îşi recupereze lucrurile pe care în ziua incendiului le-a lăsat în urmă. Îşi aminteşte că o doctoriţă şi-a scos halatul de pe ea şi i l-a dat, când a ajuns în curte.

Fostă pacientă: ”Păi au fugit, au luat lumea din saloane, au luat pe toată lumea. Au ieşit, haideţi afară, trăgeau de noi. Toată lumea pe scări, trăgeau de noi pe scări. Eu m-am uitat la mama mea. Că dacă nu avea aer, eu am tras-o, aşa săraca, după mine: haide mama, haide mama! Dar ăia care erau în aparatele alea, gândiţi-vă”.

Mulţi dintre supravieţuitori le sunt recunoscători oamenilor în halate albe.

Fostă pacientă: ”Sunt nişte eroi că lucrează în condiţiile în care lucrează şi acceptă că nu au ce face. Şi-au pus viaţa în pericol încercând să salveze ce se mai putea salva. Când şi când mai arde câte un spital şi nu se face nimic. Toată lumea trece peste asta foarte uşor”.

Cadrele medicale avertizează că astfel de tragedii se pot repeta oriunde

Printre cei care azi au venit să îşi ia rudele externate din spitalul judeţean Constanţa am găsit şi un medic.

Cadru medical: ”Se poate întâmpla oriunde, în orice spital din România. Suntem depăşiţi atât fizic, psihic, pentru că este o presiune medicală pe toate cadrele medicale de pe toate secţiile”.

Dr. Corina Mitroi-Maxim, medic, Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa: ”Să ştiţi că dacă nu se vor lua măsuri clare, coerente, lucrurile se vor repeta. Să nu credeţi că oraşul Constanţa va fi ultimul pe această listă. Vor mai apărea incendii”.

Șase pacienți scăpați din incendiul de la Constanța au fost externați

6 dintre cei 36 de pacienţi mutaţi vineri la Spitalul Judeţean au fost externaţi azi.

Crina Kibedi, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean Constanța: ”Nouă sunt în secţia de terapie intensivă pentru că prezinta forme severe de boală. Alţi 11 sunt în secţiile spitalului in zone special amenjate pentru pacientii infectati cu SARS-COV-2, iar zece sunt în secţia exterioară de la Agigea”.

Procurorul de caz a stat de vorbă atât cu pacienţii, cât şi cu medicii şi asistentele de la Boli Infecţioase care erau de serviciu vineri. A vrut să afle exact ce s-a întâmplat din momentul izbucnirii flăcărilor şi până când ultimul pacient a fost evacuat. Ce au înregistrat camerele de supraveghere e posibil să nu poată fi folosit. La prima vedere, sistemul este deteriorat.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să vă plătiţi vacanţa şi să fie anulată în ultima clipă?

Observator » Evenimente » Exclusiv. Mărturiile pacienților care au scăpat din spitalul care ardea: ”Doamna asistentă a venit să ne spună că miroase ceva a încins, i-am zis că noi n-avem miros”