Antena Meniu Search
x

Video Mărturiile salvatorilor, în urma tragediei de la Constanța: "Erau speriaţi, tremurau de frică". Specialiștii încearcă să stabilească cauzele incendiului

Cu mâinile goale, pe asfaltul din faţa spitalului, au acordat primul ajutor ori au spart geamurile pentru a scoate oamenii din calea flăcărilor. Este povestea salvatorilor veniţi în primele secunde după ce s-a dat alarma la spitalul de boli infecţioase din Constanţa. Şapte oameni au murit iar rudele împietrite de durere i-au condus azi pe ultimul drum. Ancheta este în plină desfăşurare. Mai mult ipoteze sunt luate în calcul. 

de Redactia Observator

la 03.10.2021, 20:44

Vezi și

Fiul uneia dintre victime: Trăiesc o dramă. Mi-au omorât mama. Pur şi simplu mi-au omorât-o! Au sufocat-o ca la Auschwitz. 

Sergiu a vorbit cu ea înainte ca focul să cuprindă secţia de Terapie Intensivă. Era optimistă, câştigase lupta cu virusul şi aştepta să se pună pe picioare. Azi, fiul ei a condus-o pe ultimul drum în loc să o aştepte acasă. 

Datcu Sergiu: A murit conştientă. A omorât-o sistemul ăsta criminal. I-au găsit plămânii şi traheea neagră. 

Lenuţa, sora unei femei decedate, îşi strigă şi ea neputinţa şi revolta. 

Tiosea Lenuța: E posibil aşa ceva? Domnule Cîţu, câţi miniştri mai schimbaţi? Unul apucă să facă ceva şi imediat îl schimbă. Pentru ce, pentru bani? Când nu mai ai viaţă nu-ţi mai trebuie niciun ban! Sora mea a murit cu zile. 

Mărturiile salvatorilor în urma tragediei de la Constanța

Şi pentru salvatori, tragedia de la Constanţa rămâne o imagine vie a durerii şi a strigătelor de ajutor. Pompierii sunt cei care au sosit imediat la spital când s-a dat alarma. Ei şi medicii i-au scos pe pacienţi din saloanele cuprinse de foc. 

Plutonier Dumitru Constantin: Era o temperatură foarte ridicată. S-au produs în timpul misiunii mici deflagraţii. 

Plutonier Gabriel Balghernăr: Era fum dens, înecăcios. 

Colonel Dan Constantinescu: Foarte multe persoane care erau agitate, disperate. Au fost scoşi inclusiv pe geam pentru a fi feriţi de fumul dens din interior. 

Claudia Tatarici, SAJ Constanța: Nu ştiam ce ne aşteaptă, câţi pacienţi sunt arşi acolo, câţi sunt în stare gravă. Toată lumea alerga cu butelii de oxigen. 

Ana Maria Iancu, medic infecțioase: Sunt mărci traumatice din punct de vedere emoţional care rămân asupra fiecăruia dintre noi. 

Nicuşor Sandu este pompier de mai bine de 14 ani. Fără să stea pe gânduri, a spart geamurile secţiei ATI şi a scos oamenii din capcana focului. Şapte bolnavi a reuşit să salveze. 

Plutonier Nicuşor Sandu: Foarte mult fum, victime la geam care stăteau să sară. Nu mai aveau oxigen. Erau speriaţi, tremurau de frică. 

Ca să afle cauza tragediei, zeci de specialişti fac cercetarea la faţa locului. 

Andreea Filip, reporter Observator: La trei zile de la incediul de la Spitalul de Boli Infecţioase Constanța, de jur împrejurul clădirii se mai simte miros de fum. Experţii de la Petroşani au ajuns în această dimineaţă şi trebuie . Misiunea lor este însă foarte dificlă. Saloanele au fost complet să pună cap la cap firul tragedieidistruse, iar doua tavane s-au prăbuşit. 

Zafer Sadac, procuror de caz: Poate să fie o greşeală umană, un defect. Secţia ATI, din cauza coronavirusului, era aglomerată, era supra aglomerată. Este posibilitatea ca instalaţia electrică să fie supra solicitată. 

Primarul Constanței: Vaccinaţi-vă cu toţii pentru a nu ajunge în astfel de situaţii

Instalaţie pentru care managerul demis al spitalului spune că a cerut fonduri să fie schimbată. 

Stela Halichidiș, fost manager: Am cerut autorizaţie de incendiu, am spus că este absolut necesară. Lista de investiţii nu a fost aprobată de consiliul local. Nu ni s-au dat banii, noi am cerut. 

O contrazice, în schimb, primarul. 

Vergil Chițac: Detecţia sistemului de incendiu nu are nicio valoare. Dacă nu este însoţită de alarmare şi de stingere. Era normal să nu finanţăm cererea de la spital. Vaccinaţi-vă cu toţii pentru a nu ajunge în astfel de situaţii. 

Un mesaj care l-a înfuriat pe şeful DNA Constanţa. 

Andrei Bodean, DNA Constanța: Sănătatea, ne învaţă administraţia, e cea mai bună pază contra carbonizării. 

Primarul spune că nu a dat banii din visteria oraşului pentru că spitalul este inclus într-un proiect european de reabilitare pentru care lucrările ar fi trebuit să înceapă anul acesta. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Evenimente » Mărturiile salvatorilor, în urma tragediei de la Constanța: "Erau speriaţi, tremurau de frică". Specialiștii încearcă să stabilească cauzele incendiului