Români care au învins coronavirusul, mărturii cutremurătoare: Sentimentul e de pace și recunoștință
Numărul românilor care s-au infectat cu coronavirus a scăzut în ultimele 24 de ore: 190, iar bilanţul îmbolnăvirilor a ajuns la aproape 9.000 în toată ţara. Între timp, s-au înregistrat 478 de decese.
- Peste 2.000 de români s-au vindecat de coronavirus până acum.
- Un băiețel de un an și două luni, printre românii care au învins coronavirusul.
Privim însă şi partea pozitivă a statisticii: peste 2.000 de români s-au vindecat de COVID-19 de la izbucnirea epidemiei în ţara noastră. Povestea impresionantă a câtorva dintre ei, în cele ce urmează.
Adrian e acasă alături de cei mai importanţi oameni din viaţa lui: soţia şi copilul. Băieţelul s-a îmbrăcat în supererou pentru că i s-a împlinit cea mai mare dorinţă: tatăl lui a învins coronavirusul. Aproape o lună a stat bărbabtul în spital şi, apoi, în izolare.
Adrian David, pacient vindecat de COVID-19: Eu m-am izolat la Deva şi, efectiv, drumul de la Deva la Alinoasa are 110 kilometri şi am petrecut fiecare clipă la telefon cu ei să le spun unde sunt, cât mai am până acasă. După o cumpănă în viaţă apreciezi cu adevărat ce e important, pur şi simplu, bucuria de a fi acasă.
Un băieţel de un an şi două luni e micul mare învingător al virusului. 20 de zile a fost internat la Institutul Matei Balş. 20 de zile, prietenii lui de joacă au fost medicii şi asistentele.
Copilul şi părinţii lui au fost diagnosticaţi cu COVID-19 luna trecută. Liviu şi soţia lui abia se întorseseră de la ski din Austria când au aflat că un prieten din grupul cu care au plecat e bolnav. Au urmat zile grele, dar medicii i-au ajutat să treacă împreună peste această încercare a vieţii.
Liviu Roșu Moldoveanu, pacient vindecat de COVID-19: Citeam în ochii lor aceeaşi temere pe care probabil ei o citeau în ochii noştri. Au înţeles că suntem o familie şi au zis: ok, mută mama şi copilul alături de tine la adulţi şi a contat foarte mult. În noaptea din 19 a făcut temperatură destul de mare şi atunci am realizat cât a fost de important să fiu şi eu alături de soţie şi să trecem cumva împreună toţi.
Familia Moldoveanu priveşte cu speranţă viitorul.
Liviu Roșu Moldoveanu, pacient vindecat de COVID-19: Sentimentul e de pace şi recunoştinţă. Recunoştinţă faţă de tot, faţă de viaţă efectiv, pentru tot ceea ce îţi oferă ea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰