Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Masa de Crăciun, mai scumpă cu 13% faţă de anul trecut. Câţi bani trebuie să scoată românii pentru coşul cu produse tradiţionale

Umăr la umăr au stat astăzi oamenii în hipermarketuri şi în pieţe, la cumpărăturile pentru Crăciun. Toba, jumările şi cozonacii au dispărut rapid de pe rafturi, iar magazinele cu haine, încălţăminte şi parfumuri au avut vânzări uriaşe. 

de Cristina Tănasă

la 21.12.2024 , 20:17

Magazinele din centrele comerciale au fost pline de cumpărători încă de la ora deschiderii. Raioanele de carne, fructe şi făină au fost cele mai aglomerate. Mulţi abia mai puteau împinge cărucioarele pline vârf cu mânacare.

"O parte din cumpărăturile necesare pentru sărbătorile care vin. Vreo 1.100 lei", spune un cumpărător.

Masa de Crăciun, mai scumpă cu 13% faţă de anul trecut

Vezi și

Doar 4 din 10 români au făcut cumpărăturile din timp, iar asta se vede cu ochiul liber în magazine. E aglomerație în continuare, iar coada la case ajunge chiar până la jumătatea supermarketurilor, ca aici. Un român cheltuiește pentru masa de sărbători aproape 1000 de lei, cu 13% mai mult față de anul trecut.

Pe acelaşi subiect

În ultimul weekend înaintea Crăciunului, clienţii au stat câte jumătate de oră la coadă să plătească ce au cumpărat. Unii au făcut aprovizionarea generală, inclusiv hârtie igienică, detergent şi ce au mai găsit la promoţii.

"Din toate am cumpărat și carne și dulciuri. Din cauza serviciului suntem la muncă și în weekend facem cumpărăturile. 500 o dată și cu 150 deci 750", spune un client.

În pieţe, vânzătorii de fructe şi legume au şomat. Lumea s-a îmbulzit la magazinele cu produse tradiţionale din carne. Cine nu a avut când să facă tobă, jumări sau piftie a trebuit să găsească timp să stea răbdător la rând.

Agitaţie a fost şi la malluri, unde toată lumea s-a dus să cumpere cadouri. Şoferii au pierdut cinci - zece minute doar ca să intre cu mașina în parcare, apoi s-au pierdut în marea de oameni din magazine. Un studiu recent spune că o treime din salariu este consumat în decembrie cu mâncare și băutură, un sfert cu daruri pentru familie şi prieteni, şi 10% sunt cheluieli pentru decorațiuni.

Cristina Tănasă Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi terminat cumpărăturile de Crăciun?
Observator » Evenimente » Masa de Crăciun, mai scumpă cu 13% faţă de anul trecut. Câţi bani trebuie să scoată românii pentru coşul cu produse tradiţionale