Video Masa de Paşte în familie, sacrificată din simţul datoriei şi dragostea de semeni. Cine sunt românii care în Duminica Învierii au salvat vieţi sau au stins incendii
Sărbătorile în jurul mesei, în linişte, cu cei dragi alături sunt un privilegiu greu de atins pentru ei: medici ambulanţieri, pompieri sau poliţişti. Nevoia şi urgenţele oamenilor îi ţin la datorie, departe de familie. Astăzi, mii de oameni au fost pe teren, au salvat vieţi sau au stins incendii. Acasă, copiii, părinţii sau soţii i-au aşteptat cu speranţa că poate, poate un strop din acest Paşte va fi cu familia completă!
Sărbătorile sunt, pentru cei care lucrează în regim de urgenţă, un sacrificiu, o jertfă pe care o fac de ani de zile cu drag. În micul foișor din curtea Serviciului Județean de Ambulanţă Iași câteva echipaje se bucură de masa festivă la muncă. Bucatele puse la pachet îi fac puţin să simtă gustul de sărbătoare.
Paştele, petrecut la datorie
- Reporter: Luaţi masa de Paşte, în familie, aici?
- Pralea Adina, cadru medical pe ambulanţă: În familia ambulanţei, da. Atât cât ne putem aduna. Şi acum, suntem maxim 3 ambulanţe în sediu, restul sunt plecaţi cu solicitări.
- Ştefan Paraschiv, ambulanţier: Am 20 de ani pe serviciul de ambulanţă şi vă daţi seama că nu există an să nu prindem măcar zi, noapte, Crăciun sau Paşte aici. Suntem obişnuiţi. E o normalitate pentru noi.
- Pralea Adina, cadru medical pe ambulanţă: Ne consolăm cu gândul că ajutăm oameni care au nevoie de servicii medicale de urgenţă chiar şi atunci când toată lumea petrece şi este acasă cu familia. Neprevăzutul poate apărea oricând.
Şi a apărut. Echipajul pleacă în misiune. Între misiuni, atmosfera de acasă s-a mutat şi în garajul cu autospecialele de descarcerare și stingere ale pompierilor militari ieşeni. "Ştim că cei dragi ai noştri au rămas acasă, nu este uşor să ai în familie oameni care lucrează în ture. De multe ori, petrecem mai mult timp cu colegii când faci ture, decât cu familia", a declarat Plugaru Marius, purtător de cuvânt ISU Iaşi.
- "Eroii" necunoscuți ai Autostrăzii Sibiu-Pitești. Români, croați, slovaci, austrieci și nemți au mâncat...
- Focul Sfânt a luminat România în noaptea Învierii. Credincioșii au fost copleșiți de emoții şi plini de...
- Prima zi de Paşte a venit cu coduri portocalii şi galbene de ploi şi vânt. Trei judeţe au fost lovite de grindină
"De-a lungul celor 18 ani au fost multe sărbători: Paşti, Crăciun, Revelion. Ne afectează acolo când vedem familiile, mai ales în zi de sărbătoare, că au un necaz sau au o problemă", adaugă Enache Ionuţ, conducător auto al ISU Iaşi.
"Te simţi si tu afectat dacă te gândeşti că omul nu mai are unde să doarmă în seara respectivă sau că a pierdut munca de o viaţă", mai spune Stamatin Vicentiu, comandant echipaj al ISU Iaşi.
La fel ca ei, am găsit la datorie și polițiștii, jandarmii, cadrele medicale din spitale și toţi cei care au joburi în slujba cetățenilor. Un lucru au în comun, speră ca nimeni să nu aibă nevoie de ajutor în zi de sărbătoare. "Adoptaţi o conduită preventivă în trafic şi nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice. Cei dragi vă aşteaptă acasă!", atrage atenţia un poliţist.
"La muncă suntem şi noi. De aici de la Iași, dar și din Constanța, Maramureș, Gorj, Brașov și Dolj. Avem grijă să aducem un strop de bucurie, dar și informații de ultim moment în casele dumneavoastră. O mână de oameni în teren, o alta în redacție țesem frumos frânturi de sărbătoare pentru micile ecrane. Pentru Observator, Clara Mihociu şi Mihai Bordeianu", a transmis reporterul Observator, Clara Mihociu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰