Cinci cadre medicale de la Matei Balș, infectate cu noul coronavirus
Spitalele românești sunt decimate. Sute de medici au ajuns ca, în loc să se ocupe de bolnavi, să se trateze ca pacienţi. Virusul a infectat toate spitalele mari din Bucureşti. Astăzi, la cel mai important Spital de Boli Infecţioase din ţară, Matei Balş, cadre medicale au fost depistate pozitiv.
- Cinci cadre medicale de la Matei Balș, infectate cu noul coronavirus
- Cadrele medicale s-au izolat la locul de muncă
Spitalele românești sunt decimate. Sute de medici au ajuns ca, în loc să se ocupe de bolnavi, să se trateze ca pacienţi. Virusul a infectat aproape toate spitalele mari din Bucureşti. Astăzi, la cel mai important Spital de Boli Infecţioase din ţară, Matei Balş, cinci cadre medicale au fost depistate pozitiv.
Spitalele din Bucureşti cedează rând pe rând în faţa virusului invizibil. Ultimul bastion- Insitutul Matei Balş, unde sunt trataţi doar pacienţi cu coronavirus. Cinci cadre medicale s-au îmbolnăvit aici: doi medici, o asistentă şi două infirmiere. Sunt asimptomatici şi au fost izolaţi chiar la locul de muncă.
Aproape 70 de cadre medicale din Capitală se luptă acum cu virusul pe cont propriu. Sunt de la diferite spitale: Universitar, Matei Balș, Victor Babeș, Obregia, Militar și Gerota. La Spitalul Obregia o a doua secţie a fost închisă, după ce un doctor s-a infectat. Dar nu în spital, ci cel mai probabil la cumpărături.
Medicul le-ar fi spus colegilor că a ieşit să cumpere un televizor.
Soția doctorului, care e la rândul său medic la Spitalul Obregia, s-a testat, iar rezultatul său e negativ. Virusul l-a luat însă o asistentă care lucra pe aceeaşi tură cu medicul.
Între timp, patru cadre medicale de la Spitalul Gerota au învins virusul. Au fost externate astăzi, dar nu se vor întoarce acasă, ci vor intra in izolare.
Spitalul Gerota, prima unitate medicală din București focar de COVID-19, a ieșit ieri din carantină și în curând va primi noi pacienţi.
Între timp, tot mai mulți medici reclamă lipsa echipamentelor și, mai periculos - spun ei - lipsa circuitelor și a procedurilor menite să-i protejeze pe ei și pe pacienții sănătoși.
Cadru medical: Aseară aveam cinci măști în spital. Măști simple, nu vizetă, nu filtru. E scandal zilnic că nu există circuit separat în spital pentru suspecţi. Era holul plin de oameni. Oamenii sunt speriaţi de infecţie. Par lipsiţi de energie, dominaţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰