Medicul care era de gardă în noaptea în care Alexandra a murit în spitalul din Botoşani şi-a mutat averea pe ascuns. Se cere acum arestarea femeii
Avocata familiei Alexandrei Ivanov, tânăra care a murit în Maternitatea Botoşani din cauza neglijenţei cadrelor medicale, a anunţat, vineri, că va cere procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava să propună arestarea preventivă a medicului de gardă din noaptea decesului, informează Agerpres.
Geanina Vera Poroşnicu a declarat că o astfel de măsură se impune după ce medicul a încheiat, la mijlocul lunii septembrie, un contract de partaj al bunurilor imobile şi mobile deţinute şi care au fost puse sub sechestru asigurător. "Vom cere arestarea preventivă a suspectei şi anularea contractului de partaj efectuat după comiterea faptei şi în curs de cercetare penală", a transmis Poroşnicu.
Cadrele medicale au ignorat-o toată noaptea pe Alexandra
Alexandra Ivanov, o tânără de 25 de ani, a murit pe 18 august, la aproape nouă ore după ce a fost internată în Maternitatea din Botoşani. Ea era însărcinată în luna a treia şi a ajuns la spital pe 17 august, în jurul orei 23,30, după ce a acuzat dureri şi hemoragie.
După ce a fost supusă unui set de analize şi a fost perfuzată, cadrele medicale au ignorat-o toată noaptea. A doua zi dimineaţă, starea ei de sănătate s-a înrăutăţit considerabil, decedând în Secţia de anestezie - terapie intensivă. Tânăra nu a beneficiat timp de aproape şapte ore de îngrijiri medicale, se arată într-un raport preliminar întocmit de Direcţia de Sănătate Publică Botoşani.
Potrivit sursei citate, pacienta Alexandra Ivanov a fost internată la ora 23,30 cu "sângerare pe căi genitale externe, dureri hipogastrice şi lombare". Diagnosticul stabilit la internare a fost de "sarcină oprită în evoluţie, metroragie minoră, observaţie anemie secundară".
Inspectorii sanitari au stabilit că "de la ora 00,45, când i s-au administrat ser fiziologic şi un medicament, până la 07,35 nu a mai fost efectuată nicio manevră de îngrijire" pentru tânăra respectivă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰