Amendă usturătoare pentru Spitalul Judeţean Botoşani după moartea Alexandrei, tânăra mămică care a murit tragic în urmă cu aproape o lună
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Botoşani a amendat Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati" cu suma de 42.272 lei în urma decesului Alexandrei Ivanov la Maternitatea din localitate, a declarat, directorul executiv al CJAS, Alina Mustiaţă. Potrivit acesteia, cuantumul sancţiunii reprezintă 0,5% din suma contractată de SJU pentru serviciile medicale spitaliceşti, fiind aplicată "pentru nerespectarea obligaţiei contractuale prevăzute la art.7, lit.d din Contractul de furnizare servicii medicale spitaliceşti", legat de fişa de observaţie a pacientei, conform Agerpres.
"Conform Foii de observaţie, în intervalul de timp 00,45 - 07,35 nu au fost acordate pacientei Alexandra Ivanov serviciile medicale prevăzute în pachetul de servicii de bază, fiind încălcate de către furnizorul de servicii medicale obligaţiile contractuale prevăzute în Contractul de furnizare de servicii medicale spitaliceşti încheiat cu CJAS", se arată în raportul întocmit la finalul controlului.
Managerul interimar al SJU, medicul Monica Adăscăliţei, anunţă că va contesta sancţiunea. "Această sancţiune nu ştiu dacă este chiar justificată, dar e dreptul celor de la Casa de Asigurări să ne sancţioneze, iar noi să contestăm. Dacă vom avea dreptate, vom câştiga. Dacă nu, vom pierde şi vom plăti această amendă, de 0,5% din contract. În urma discuţiilor cu juriştii spitalului, considerăm că această decizie poate fi contestată. Instanţa ne va spune dacă avem dreptate sau nu", a declarat, într-o conferinţă de presă, Monica Adăscăliţei.
Tragedia Alexandrei
Alexandra Ivanov, o tânără de 25 de ani, a murit pe 18 august, la aproape nouă ore după ce a fost internată în Maternitatea din Botoşani. Ea era însărcinată în luna a treia şi a ajuns la spital pe 17 august, în jurul orei 23,30, după ce a acuzat dureri şi hemoragie. După ce a fost supusă unui set de analize şi a fost perfuzată, cadrele medicale au ignorat-o toată noaptea. A doua zi dimineaţă, starea ei de sănătate s-a înrăutăţit considerabil, decedând în Secţia de anestezie - terapie intensivă.
Tânăra de 25 de ani nu a beneficiat, timp de aproape şapte ore, de îngrijiri medicale, se arată într-un raport preliminar întocmit de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Botoşani. Potrivit sursei citate, pacienta Alexandra Ivanov a fost internată la ora 23,30 cu "sângerare pe căi genitale externe, dureri hipogastrice şi lombare". Diagnosticul stabilit la internare a fost de "sarcină oprită în evoluţie, metroragie minoră, observaţie anemie secundară".
Inspectorii sanitari au stabilit că, "de la ora 00,45, când i s-a administrat ser fiziologic şi un medicament, până la 07,35, nu a mai fost efectuată nicio manevră de îngrijire" pentru tânăra respectivă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰