Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prietenii îl plâng pe George, tânărul omorât de Revelion: 'Prea bun pentru o lume așa rea'

Moartea tragică din noaptea de Revelion a lui George, tânărul spulberat de o mașină în Liteni, Suceava, i-a șocat pe prietenii acestuia.

de Alin Tarnovschi

la 01.01.2020 , 19:31

Moartea tragică din noaptea de Revelion a lui George, tânărul spulberat de o mașină în Liteni, Suceava, i-a șocat pe prietenii acestuia.

Chiar la miezul nopții, în primele minute ale anului 2020, George a fost spulberat de un șofer vitezoman în timp ce deschidea șampania, în fața unui bar din Liteni, Suceava.

Impactul a fost atât de violent, încât tânărul de 23 de ani a fost aruncat aproximativ 30 de metri pe șosea și nu a avut nicio șansă.

Articolul continuă după reclamă

Șoferul criminal a fugit după accident și nu ar fi avut nicio intenție de a frâna pentru a-l evita pe George Parașteac sau pe prietenii acestuia, care sărbătoreau în stradă.

Pe acelaşi subiect
George Parașteac a murit la numai 23 de ani, de Revelion, în Liteni

George Parașteac, moarte tragică în noaptea de Revelion

Zeci de prieteni ai tânărului din satul Liteni, comuna Moara, județul Suceava, au postat pe Facebook mesaje de adio pentru George.

"Se spune că Dumnezeu îi ia pe cei buni în răi! George Parasteac un băiat prea bun pentru o lume așa rea, sunt convinsă, locul tău este în împărțirea lui Dumnezeu! O durere prea mare.. Nu există un cuvânt pentru a descrie aşa o durere!", a scris Aurelia Maria Turenschi.

George este descris de prieteni ca fiind un tânăr care dădea dovadă de un bun-simț ieșit din comun, un tânăr respectuos și la locul lui și care avea un mare viitor în cariera de boxer pe care și-o alesese.

"Dumnezeu să te ierte George Parasteac!! Ai fost un coleg bun și mereu vesel! E trist ca ai plecat atât de repede. Sincere condoleanțe familiei", a scris și Cristina Ionel Hrituc.

În cele câteva postări ale sale de pe Facebook, George făcea referire la dragostea de țară și unitatea între români.

"O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere şi un gol imens, Sincere condoleante familiei! Dumnezeu sa te odihneasca in pace prietene!", a fost și mesajul lui Ionuț Maruneac.

Alin Tarnovschi Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Prietenii îl plâng pe George, tânărul omorât de Revelion: 'Prea bun pentru o lume așa rea'