Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mihaela, o studentă la Medicină de 21 de ani, a murit cu zile din cauza unui abces, în Galați. Mărturia sfâșietoare a mamei

A doua tragedie care aduce semne de întrebare și acuzații, la același spital, în mai puțin de o lună. O fată de 21 de ani a murit după ce a ajuns la unitatea sanitară din Galați cu un abces. Familia acuză medicii că i-au pus însă un diagnostic greșit două zile la rând, după care au operat-o de urgenţă. Era însă prea târziu, infecţia se generalizase. Doctorii sunt convinşi că au procedat că la carte. Este însă acelaşi spital unde la începutul lunii un bărbat de 46 de ani a murit de pneumonie, după ce a fost fost lăsat să aştepte 12 ore în curte. 

de Redactia Observator

la 15.11.2021 , 20:52

Mihaela avea 21 de ani. Era studentă la Medicină în anul 3 și visa să devină moașă. Avea planuri mari de viitor, dar care s-au frânt brusc. Pe 28 octombrie tânăra a ajuns la Spitalul de Urgență din Galați, din cauza unor dureri la spate. Părinţii susţin că fata a aşteptat șase ore să o vadă un medic care a consultat-o din priviri. 

Carmen Anghele, mama Mihaelei: I-a pus diagnosticul lombosciatică, dar vă zic, consultaţiile aşa, superficiale, doar din priviri. A întrebat-o ce te doare, şi mă lasă durerea pe picior. Bun, lombosciatică, n-a controlat-o nu nimic, nu raze, nu nimic.

În ciuda calmantelor, durerile sunt din ce în ce mai puternice pentru tânăra de 21 de ani. Însoțită de părinți, revine la spital, două zile mai târziu. Și de această dată, diagnosticul rămâne acelaşi, spun ei. 

Vezi și

Carmen Anghele, mama Mihaelei: M-au trimis la RMN. Şi am zis, domnule doctor, dar astăzi sâmbata, unde sa gasesc eu RMN, ca astea se fac cu programare. Că nu, ca vii luni la mine si iti dau trimitere. Până luni?

Pe acelaşi subiect

Ajunsă acasă, starea de sănătate a Mihaelei s-a agravat

O umflătură le atrage atenția părinților, care decid să cheme ambulanţa. Disperată, mama fetei a insistat ca medicii să o examineze mai atent. 

Carmen Anghele, mama Mihaelei: Nu, abces, repede, că fata asta o să moară! Haideţi!

Este chemat şi medicul chirurg, iar diagnosticul se schimbă drastic. Verdictul cade ca un şoc.

Carmen Anghele, mama Mihaelei: Ştiu că şi-a aruncat mănuşile acolo unde le aruncă ei şi a zis: Cred că este un abces, dar fata nu stă la consult, dacă nu o operăm moare, ceva de genul a zis.  

Intervenția a venit prea târziu. Infecţia îi afectase mai multe organe

La două săptămâni de la internare fata pierde bătălia pentru viaţă. Părinţii mai acuză faptul că bacteriile nosocomiale i-ar fi agravat starea. 

Carmen Anghele, mama Mihaelei: Deja era infectată și cu ecoli, klebsiella, s-a infectat în spital, cu stafilococul auriu. Ei spun că le avea de acasă. Dar de unde să am eu klebsiella acasă? Că astea sunt intra-spitalicești.

Spitalul a deschis o anchetă, dar respinde categoric acuzaţiile.

Dr. Violeta Sapira, purtător de cuvânt Spitalul Urgență Galați: Pacienta a fost internată în spitalul nostru unde a beneficiat de toate îngrijirile medicale și investigațiile necesare, îngrijiri care au fost adaptate în permanentă la modificărule clinico-biologice și imagistice apărute pe durata spitalizării. Ne pare nespus de rău de pierderea prin care trece mama acum.

Bărbat de 46 de ani, mort după ce fost plimbat între trei spitale, tot în Galați

Ca o coincidenţă nefastă: fata a fost consultată de aceiaşi medici care sunt protagoniştii unui alt scandal. Sunt acuzaţi că la începutul acestei luni au lăsat un bărbat de 46 de ani să aştepte 12 ore în faţa spitalului pentru rezultatul testului Covid. Apoi pacientul cu pneumonie a fost plimbat între trei spitale fără tratament. Până la urmă omul a murit. 

 Adriana Chirilă, soția barbatului: Afară în curtea spitalului, pe bancă, de la 8 jumate dimineața până seara la ora 20. Şi a făcut în timpul prânzului analize şi o radiografie la plămâni.

În cazul bărbatului, autorităţile au deschis deja dosar penal pentru ucidere din culpă. Şi părinţii fetei au depus astăzi plângere.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Mihaela, o studentă la Medicină de 21 de ani, a murit cu zile din cauza unui abces, în Galați. Mărturia sfâșietoare a mamei