Mihai Neșu și-a lansat prima carte denumită "Complex natural pentru detoxifierea sufletului"
"Suferinţa nu este ceva rău, ci este o experienţă care ne ajută să devenim persoane mai bune". Sunt cuvintele ca o lecţie de viaţă ale fostului fotbalist Mihai Neşu, la opt ani după accidentarea care l-a lăsat paralizat.
"Suferinţa nu este ceva rău, ci este o experienţă care ne ajută să devenim persoane mai bune". Sunt cuvintele ca o lecţie de viaţă ale fostului fotbalist Mihai Neşu, la opt ani după accidentarea care l-a lăsat paralizat. Mihăiţă, cum îi spun apropiaţii, a depăşit trauma şi face acum eforturi mari pentru a-i ajuta pe alţii aflaţi în situaţia lui. Şi ca să le transmită altora impulsul care l-a motivat pe el a lansat, la Oradea, prima sa carte. O colecţie de gânduri, pilde şi chiar învăţături religioase care l-au motivat pe Mihai Neşu în provocarea grea prin care a trecut.
Zâmbitor şi de un optimism molipsitor, Mihai Neşu şi-a primit oaspeţii în sediul Bibliotecii Judeţene din Oradea. Sala s-a umplut repede de cei dornici să răsfoiască lucrarea scrisă de fostul fotbalist.
Cartea "Complex natural pentru detoxifierea sufletului" este rodul a trei ani de muncă, în care Mihai Neşu a notat fiecare citat care pe el l-a ajutat să depăşească suferinţa.
Au răspuns invitaţiei la eveniment feţe bisericeşti în frunte cu episcopul Oradei, dar şi apropiaţii lui Mihai.
Banii strânşi din vânzarea cărţii vor fi donaţi Fundaţiei Mihai Neşu care în anul 2015 a înființat în Oradea Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități neuromotorii. Mihai Neşu a câştigat trei titluri de campion cu Steaua Bucureşti, iar apoi s-a transferat la FC Utrecht. În anul 2011 s-a accidentat grav la un antrenament al echipei sale, incident în urma căruia a rămas paralizat. În ultimii ani, însă, a făcut progrese în recuperare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰