Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ministrul Finanţelor, anunţ important despre scăderea salariilor: "Trebuie să vedem de la caz la caz, să analizăm pe fiecare sector în parte"

Ministerul Muncii a publicat un comunicat în care explică de ce câştigul salarial mediu net, în sănătate şi asistenţă socială, a scăzut cu 2,1% în februarie.

de Redactia Observator

la 11.04.2018 , 13:05

Institutul Național de Statistică a anunţat azi că, în sănătate şi asistenţă socială, câştigul salarial mediu net a scăzut cu 2,1% în februarie, comparativ cu luna precedentă.

Potrivit reprezentanţilor ministerului, acest fapt "se explică prin faptul că, în luna februarie, numărul zilelor nelucrătoare (opt) a fost mai mic decât în luna ianuarie (11)".

"Menţionăm că, în sănătate şi asistenţă socială, zilele nelucrătoare, care se acoperă prin gărzi şi asigurarea continuităţii, se plătesc cu un spor de până la 100% din salariul de bază. Astfel, în luna ianuarie au fost libere prin lege zilele de 1,2 şi 24 ianuarie, cărora li se adaugă opt zile de week-end, faţă de februarie, când au fost libere doar cele opt zile de week-end", se mai arată în comunicatul ministerului Muncii. 

Articolul continuă după reclamă

Oficialii ministerului precizează că în luna ianuarie, în sănătate s-au angajat 4.000 de cadre sanitare, iar pentru februarie se estimează o angajare de acelaşi nivel.

"Aceasta înseamnă o creştere lunară de circa 1% a personalului, în special cu salarii de debutant, adică mai mici. Precizăm că şi în anii anteriori, 2016, respectiv 2017, s-a înregistrat o fluctuaţie similară între lunile ianuarie şi februarie, în ceea ce priveşte salarizarea, din aceleaşi motive precum cele enunţate anterior", mai spun reprezentanţii MMJS.

Teodorovici: "Trebuie analizat fiecare caz în parte"

Despre salariile scăzute în sănătate şi asistenţă socială, ministrul Finanţelor Public, Eugen Teodorovici, a declarat că, "acolo unde s-a întâmplat asta trebuie analizat de la caz la caz".

"Trebuie făcută o analiză pe sectoare, caz cu caz, să vedem ce s-a întâmplat", a spus ministrul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Puneţi în aplicare sfaturile primite de la specialiştii în parenting?
Observator » Evenimente » Ministrul Finanţelor, anunţ important despre scăderea salariilor: "Trebuie să vedem de la caz la caz, să analizăm pe fiecare sector în parte"