Ministrul Proiectelor Europene: Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă va fi depus pe 31 mai. Nu a fost respins pentru că nimic nu a fost depus oficial
Ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că se are în vedere depunerea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă în 31 mai.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
”În discuţia cu preşedintele, cu prim-ministrul, cu domnul Orban şi cu cei doi vicepremieri am convenit ca mâine, în discuţia pe care o să o am cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Vestager, să mergem pe calendar de depunere 31 mai pentru PNRR”, a declarat Cristian Ghinea, după discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis, potrivit News.ro.
Ghinea a precizat că proiectele propuse de România nu au fost respinse de către Comisia Europeană, acestea nefiind încă oficial depuse, ci doar discutate cu reprezentanţii CE.
”În afară de faptul că PSD vrea să puncteze la isterie nu este niciun motiv de îngrijorare în acest moment”, a mai declarat Ghinea.
Cristian Ghinea a fost întrebat dacă cei de la Comisia Europeană au fost subiectivi atunci când au respins unele proiecte.
Nedepus oficial
“Nimic nu a fost respins pentru că nimic nu a fost depus oficial. Sunt discuţii tehnice pe diverse componente. Din moment ce nu am depus...Am primi e-mailuri în care ne spune aici poate trebuie să îmbunătăţiţi, ce vreţi să faceţi aici”, a explicat ministrul Proiectelor Europene.
Întrebat dacă va merge la Comisia Europeană cu miniştrii care au făcut acele proiecte, Cristian Ghinea a răspuns: “Asta este o neînţelegere. Toţi miniştrii sunt invitaţi să participe, unii vin personal, alţii trimit directorii sau secretarii de stat din ministere, este un proces de negociere la care miniştrii îşi susţin proiectele pentru că ei le-au scris. (...) Nu s-au blocat negocierile nicăieri. Am spus că nu aveam cum să îi chem pe ei, au făcut aceste negocieri şi aceste prezentări. Prezentările au fost făcute de către ministerele de linie”.
Răspuns sceptic din partea Comisiei Europene
El a mai fost întrebat care au fost problemele în legătură cu proiectul legat de reţeaua de gaze.
“E răspunsul destul de sceptic al Comisiei pe acea componentă. Acolo este propunere de a investi în extinderea infrastructurii de gaze, permiţând amestecul cu hidrogen şi întreabarea este în ce regiune a ţării vrem să începem asta versus propunerea Ministerului Energiei de a lansa coduri competitive la nivelul întregii ţări, este o chestiune tehnică. În general Comisia nu prea agreează finanţarea infrastructurii de combustibil fosil, este o diferenţă de opinie care este şi la irigaţii. Nu e niciun fel de greşeală, nu este matematică. România vrea să investească în reţele de gaze, ne asumăm acest punct de vedere, Comsia este scepticiă”, a explicat ministrul.
Ghinea a mai fost întrebat la ce se referea când a spus că sunt instituţii care nu au colaborat atât de bine la realizarea PNRR şi a răspuns: ”Să spunem că au fost unii foarte viteji în a propune chestiuni şi când a fost vorba de partea tehnică de scrie efectiv, au dispărut din peisaj”.
Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că guvernanţii ar trebui să refacă urgent Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
”România riscă să piardă cele 30 de miliarde de euro dacă Barna, Ghinea şi toţi ceilalţi puberi din Guvern mai continuă mult să confunde cerinţele ferme ale Comisiei Europene cu protocoale lor de doi bani de la şedinţele de terapie din coaliţie”, a afirmat liderul PSD.
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat pentru luni o şedinţă de lucru pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, la care au participat prim-ministrul Florin Cîţu, cei doi vicepremieri, ministrul Proiectelor Europene şi preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PNL Ludovic Orban.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰