Observator » Evenimente » Minivacanţa de 1 Decembrie, la final. Traficul bară la bară a stricat bucuria turiştilor

Minivacanţa de 1 Decembrie, la final. Traficul bară la bară a stricat bucuria turiştilor

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 02.12.2018, 19:20 | Modificat la 02.12.2018, 21:13

Prima vacanţă de iarnă e la final. Miile de turişti care au sărbătorit Ziua Naţională în staţiunile de pe Valea Prahovei au pornit spre casă. Pe drum, însă, bucuria lor s-a stins în revoltă şi nervi.

Prima vacanţă de iarnă e la final. Miile de turişti care au sărbătorit Ziua Naţională în staţiunile de pe Valea Prahovei au pornit spre casă. Pe drum, însă, bucuria lor s-a stins în revoltă şi nervi.

Cel mai aglomerat drum naţional al României a fost fără doar şi poate DN1. Pe Valea Prahovei, distanţa dintre staţiuni a fost parcursă mai repede cu bicicleta, decât cu maşina. 

Şoferii care au parcurs 20 de kilometri într-o oră şi jumătate spun că trăiesc aceeaşi revoltă, după fiecare vacanţă petrecută la munte. 

Articolul continuă după reclamă

Deşi a plecat dimineaţă din Braşov, acest şofer nu crede că va ajunge până seara în Bucureşti, când trebuie să prindă un avion. 

Varianta salvatoare ar fi să găseşti o rută ocolitoare liberă. Dar şi asta, în România, ţine de noroc. 

Ca să nu înceapă ziua cu nervi, unii şi-au amânat cât au putut drumul spre casă. 

Pe acelaşi subiect

Zeci de mii de turişti au sărbătorit Ziua Naţională în Braşov şi în staţiunile de pe Valea Prahovei, unde gradul de ocupare a fost de peste 90 la sută. 

Relaxare a fost şi în hoteluri, la finalul celor trei zile în care turiştii s-au bucurat de petreceri cu joc, cântec şi mâncăruri tradiţionale. 

De mâine, patronii de hoteluri şi restaurante din întreaga ţară vor trage linie şi vor calcula profitul. Anul trecut, minivacanţa de 1 decembrie le-a adus încasări de peste 9 milioane de euro. Anul acesta, sezonul vacanţelor de iarnă abia începe.