Mirela a murit odată cu soțul ei, în mașina strivită de un TIR, în Germania: "Mândria mea, cum trăiesc eu fără tine?"
Mirela a murit odată cu soțul ei, în mașina strivită de un TIR, în Germania. Tânăra de 28 de ani era pe scaunul din dreapta, iar Ionuț conducea. În urma lor, rudele jelesc și sora tinerei din Galați a transmis un mesaj cutremurător: "Mândria mea, cum trăiesc eu fără tine?"
- Trei femei și un bprbat au murit în microbuzul strivit între TIR-uri.
- Mirela era căsătorită de un an, soțul ei conducea microbuzul.
Patru români au murit vineri la prânz pe o autostradă din Germania, striviți într-un Opel Vivaro lovit de un TIR și proiectat în semiremorca unui alt camion. Efectiv, microbuzul românilor a fost aplatizat între cele două camioane. La volan era un tânăr de 27 de ani, Ionuț, din comuna Tudor Vladimirescu, din Galați. Alături de el soția lui, Mirela.
Sora acesteia, Mariana, a scris un emsaj cutremurător pe Facebook, devenit viral: "Odata cu voi s-a dus si o parte din noi!Nu o sa treaca zi fara sa va avem in gand!Dumnezeu sa aiba grija de voi si pe noi sa ne intareasca!Suntem fara cuvinte si tot asteptam sa ne trezim din acest vis care ne sfasie sufletele!Sora mea,mandria mea cum traiesc eu fara tine papusa mea???"
Sute de oameni, cunoscuți sau necunoscuți au reacționat la această postare și au comentat, exprimându-și la rândul lor durerea după tragedia care a lovit familia celor doi tineri, care erau căsătoriți de un an și originari din Tudor Vladimirescu, Galați.
Alte două femei, cea mai în vârstă dintre ele având 48 de ani, au murit în accidentul de vineri. Un bărbat, al cincelea român din microbuz, 40 de ani, e în stare gravă la spital.
Accidentul a avut loc pe A44, în apropiere de Paderborn, pe direcția spre Dortmund, când un șofer român de TIR, la volanul unui camion înmatriculat în Suceava, nu a fost atent la un blocaj de trafic și a intrat cu viteză, în plin, într-un Opel Vivaro. Microbuzul a fost stivit în semiremorca TIR-ului oprit în fața lui.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰