Antena Meniu Search
x

Video Momente de panică în Rădăuţi. Un incendiu devastator a cuprins acoperişul unui bloc 

Acoperişul unui bloc din Rădăuţi a fost mistuit de flăcări în urmă cu puţin timp. Iar printre localnici s-a instalat panica. La faţa locului au ajuns de urgenţă pompierii militari cu şapte autospeciale şi o ambulanţă SMURD. Nu s-au anunţat până la acest moment victime sau câte persoane au fost evacuate. 

de Redactia Observator

la 20.04.2024, 16:50

Vezi și

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la acoperişul unui bloc de locuinţe din municipiul Rădăuţi. La faţa locului intervin pompierii suceveni care, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului, acţionează pentru evacuarea locatarilor de pe două scări ale blocului, scrie news.ro.

Incendiul a cuprins acoperişul unui bloc din municipiul Rădăuţi

La faţa locului intervin pompierii militari, cu cinci autospeciale de stingere, două autospeciale de lucru la înălţime, o autoscară mecanică şi o ambulanţă SMURD.

La ora transmiterii acestei ştiri pompierii acţionează pentru localizarea flăcărilor şi, concomitent, au început evacuarea locatarilor de pe două scări.

Primele date de la faţa locului arată că nu sunt anunţate victime.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Observator » Evenimente » Momente de panică în Rădăuţi. Un incendiu devastator a cuprins acoperişul unui bloc