Video Momentul în care fiica milionarului Ioan Crişan e ridicată de mascați. E suspectă în cazul atentatului cu bomba care l-a ucis pe omul de afaceri
Momentul în care fiica milionarului Ioan Crişan, Laura Crișan, este ridicată de mascați. Femeia este suspectă, alături de alți patru români, că se află în spatele atentatului cu bomba din Arad care l-a ucis pe omul de afaceri.
Poliţia Română şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fac, miercuri dimineaţă, şapte percheziţii domiciliare, în cazul omului de afaceri din Arad ucis cu peste trei ani în urmă după ce maşina în care se afla a sărit în aer. Potrivit surselor Observator, fiica milionarului se află printre cei patru suspecți prinși azi de agenți.
Fiica milionarului Ioan Crişan, ridicată de mascați
„În această dimineaţă, Poliţia Română şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează 7 percheziţii domiciliare, în cauza intens mediatizată, privind săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui om de afaceri, prin folosirea unui dispozitiv exploziv, în municipiul Arad”, a informat Poliţia Română într-un comunicat de presă.
Potrivit unor surse, la acest moment, oamenii legii au patru suspecţi, aflaţi în custodia Poliţiei şi care vor fi duşi la audieri la Bucureşti. Conform surselor citate, suspecţii ar fi trei prieteni apropiaţi ai milionarului Ioan Crişan şi fiica acestuia, care este principalul suspect.
Pe 29 mai 2021, omul de afaceri Ioan Crişan a murit, după ce maşina în care se afla a explodat în parcarea unui supermarket din Arad. Principala pistă a anchetei se referă la un asasinat la comandă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰