Video Momentul în care parapantistul agățat în cablurile telecabinei din Poiana Brașov cade 40 de metri în gol
Imagini dramatice au fost surprinse, duminică, în masivul Postăvarul, unde un practicant de speedfly, o parapantă de mici dimensiuni cu care se poate zbura în viteză, a rămas agățat în cablurile Telecabinei mici din Poiana Braşov, la aproximativ 40 de metri înălţime. Parapantistul a suferit mai multe traumatisme la nivelul coloanei şi bazinului, în urma căderii.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Mai multe echipaje de medici, pompieri, salvamontişti şi jandarmi s-au deplasat la faţa locului pentru a-l salva pe parapantist despre care se știa doar că este conștient. Însă, din cauza vântului puternic, aripa s-a desprins de pe cablu iar acesta a căzut.
„În cădere, aripa de speed fly s-a deschis parţial şi împreună cu stratul de zăpadă s-a reuşit să se mai atenueze căderea”, precizează Salvamont Poiana Brasov.
Salvamontiştii au imobilizat victima într-o saltea cu vacuum şi au transportat-o cu targa akja în staţiune pentru a fi preluată de o ambulanţă şi transportată la spital pentru un control de specialitate. Bărbatul are 49 de ani şi a suferit mai multe traumatisme la nivelul coloanei şi bazinului, a precizat ulterior ISU Braşov.
Imagini obținute de reporterul Observator Claudiu Loghin cu momentul în care parapantistul se agață de cablurile telecabinei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰