Video Momentul în care Șacalul face accident cu mașina victimei, la scurt timp după ce a abandonat trupul Denisei pe un câmp
A abandonat trupul celei de-a doua sale victime la marginea unui drum între localitățile Sinoe şi Mihai Viteazu, din județul Constanța, însă la doar câțiva kilometri distanță, a făcut accident chiar cu mașina victimei.
Momentul impactului a fost surprins de o cameră de supraveghere. Acest detaliu avea să îi conducă pe anchetatori spre criminalul Denisei și al Deliei, cel supranumit Șacalul.
Mâncată de șacali pe marginea drumului
Denisa avea doar 28 de ani, era din Timișoara și era mama unui băiețel. A plecat la mare, însă de la jumătatea lunii august, cei dragi nu au mai putut da de ea. În urmă cu două săptămâni, rudele o declarau dispărută la poliție. Nimeni nu a bănuit că trupul său zace sfâșiat de șacali pe un câmp între localitățile Sinoe şi Mihai Viteazu, la 60 de kilometri de Constanţa.
La doar câţiva kilometri distanţă și la doar câteva momente după ce a fost abandonată, maşina tinerei era făcută zob de criminal, în urma unui accident. Momentul impactului a fost surprins de o cameră de supraveghere. În imagini se vede cum bărbatul gonește prin localitate, pierde controlul volanului și se răstoarnă.
Poliţiştii au dat de urma şoferului care a condus autoturismul şi l-au găsit în spital cu răni grave. Aşa a început ancheta care a dezvăluit crima. În scurt timp, polițiștii aveau să facă legătura cu o altă crimă, petrecută în luna iulie, într-un apartament din Mamaia. Delia, o femeie de 34 de ani din Tulcea, era găsită fără viață.
Anchetatorii au aflat că mașina ei a fost vândută în Bulgaria. Anchetatorii cred că individul bănuit de dublă crimă a avut şi complici: o femeie şi fiul acesteia, în vârstă de 15 ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰