Video Moş Nicolae le-a umplut ghetuţele de jucării şi dulciuri celor mici. Cei mai năzdrăvani s-au trezit şi cu o nuieluşă în dar
Azi-noapte Moş Nicolae a bucurat milioane de copii din întreaga ţară. Jucării, dulciuri sau fructe sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le-au găsit cei mici în ghetuţe, semn că moşul le-a adus tot ce şi-au notat pe listă. Cei mai năzdrăvani s-au trezit şi cu o nuieluşă în dar. Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor, este prima mare sărbătoare de iarnă.
Copiii de toate vârstele şi-au lustruit cât de bine au putut ghetuţele pentru a-l impresiona pe moş, iar mai apoi s-au aşezat la pândă, poate, poate îl vor vedea pe bătrânel când le aduce daruri.
Reporter Observator: Maya, ce faci acolo?
Copil: Îmi şterg ghetele ca să primesc ceva de la Moş Nicolae.
Reporter Observator: Le faci curate?
Copil: Da! Ca şi luna.
Anul acesta, Moş Nicolae a fost mai darnic ca niciodată
Fetiţă: Wow! Ce mi-a adus Moş Nicolae! Mi-a adus o păpuşă!
Moş Nicolae a ajuns la toţi copii, chiar şi la cei care nu au fost prea cuminţi anul acesta, doar că ei au primit o nuieluşă simbolică.
Reporter Observator: Nu sunteţi supăraţi că aţi primit nuieluşă?
Copii: Nu, copiii cuminţi o primesc împodobită.
Copiii l-au aşteptat pe Moş Nicolae cu lapte şi biscuiţi
În Zalău copii l-au aşteptat pe Moş Nicolae cu biscuiţi şi lapte, pentru că după atâta drum şi cadouri aduse cu siguranţa i s-a facut foame.
Reporter Observator: Ce i-ai pregătit lui Moş Nicolae?
Copil: Eu i-am pregătit două lumânări, un înger, doi copaci, biscuiţi şi lapte. Pentru că la Moş Nicolae îi e foarte foame şi îi place foarte mult biscuiţii cu lapte.
Moş Nicolae a poposit şi în Suceava.
Părinte: A venit Moş Nicolae!
Copil: Vai, ce cadouri faine! Wow, ce drăguţ arată maimuţa! Bună, sunt domnul maimuţă!
În tradiţia populară se crede că de Sfântul Nicolae începe iarna cu adevărat. În această zi, Moşul îşi scutură barba sură şi începe să ningă. Iar dacă nu ninge, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰