Antena Meniu Search
x

Motociclist de 24 ani spulberat, în Bucureşti, după ce un şofer nu i-a acordat prioritate

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost transportat la Spitalul Universitar din Bucureşti, după ce a fost lovit de un şofer care a ieşit de pe o stradă laterală, pe Prelungirea Ghencea.

De Cristian Ionescu la 08.03.2021, 17:16
Un tânăr motociclist a ajuns la spital, după ce un şofer nu i-a acordat prioritate, în Bucureşti - Observatornews.ro

Motociclist la spital, spulberat de un şofer neatent

Un şofer neatent l-a băgat pe un tânăr de 24 de ani în spital, după ce a ieşit în şoseaua principală fără să se asigure. Tânărul, care se afla pe motocicletă, n-a mai putut evita impactul. Sensul de intrare în Bucureşti a fost restricţionat după accident, poliţiştii redirecţionând circulaţia alternativ, pe celălalt sens.

Tânărul motocicilist a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Universitar, pentru investigaţii medicale, însă din primele informaţii acesta este conştient. Poliţiştii au testat conducătorul auto cu etilotestul, rezultatul fiind zero.

Un alt motociclist a fost lovit de un taxi, de această dată rezultând decesul tânărului, care era şi poliţist, în Piteşti. Presa locală precizează că taximetristul nu ar fi acordat prioritate motociclistului. Echipaje medicale au intervenit imediat la faţa locului şi au demarat procedurile specifice. S-a încercat resuscitarea tânărului, însă fără succes, medicii fiind nevoiţi să declare decesul. Tânărul poliţist a murit pe loc. Impactul a fost foarte puternic, iar casca motociclistului a fost găsită la peste 10 metri de locul accidentului.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Observator » Evenimente » Motociclist de 24 ani spulberat, în Bucureşti, după ce un şofer nu i-a acordat prioritate