Antena Meniu Search
x

Video Motociclist, rănit grav de un tânăr care a făcut prăpăd pe o șosea din Galați. Şoferul avea permisul suspendat şi a spus că prietenul lui era la volan

Accident grav în Galați. Un bărbat de 30 de ani, care se afla pe motor, a fost rănit după ce un tânăr de 21 de ani a făcut prăpăd pe șosea. Tânărul avea permisul suspendat și, ca să scape de pedeapsă, a declarat că nu el se afla la volanul mașinii. A făcut schimb de locuri cu prietenul său, în vârstă de 18 ani, crezând că i-ar putea duce de nas pe polițiști. 

de Redactia Observator

la 28.06.2023, 13:52

Vezi și

În urma impactului, motociclistul, un bărbat în vârstă de 30 de ani, a fost rănit grav și transportat de urgență la spital.

La sosirea poliţiştilor, un tânăr de 18 a declarat că se afla la volanul autoturismului. Acesta deţine permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ. A fost dus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

A încercat să scape de pedeapsă, declarând că prietenul său era la volan în momentul accidentului

Ulterior, poliţiştii au stabilit faptul că, la momentul producerii accidentului rutier, la volan s-a aflat de fapt tânărul de 21 de ani, persoană care avea suspendat exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. A fost testat atât pentru consumul de alcool cât şi pentru cel de droguri, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. De asemenea, a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru infracţiunile de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul unei persoane care nu deţine permis de conducere.

După administrarea materialului probator în cauza penală, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a tânărului de 21 de ani, care a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Galaţi, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Evenimente » Motociclist, rănit grav de un tânăr care a făcut prăpăd pe o șosea din Galați. Şoferul avea permisul suspendat şi a spus că prietenul lui era la volan