Muncitor readus la viață, după ce a fost îngropat de viu sub un mal de pământ. Bărbatul săpa un şanţ pentru a monta mai multe conducte
Doi muncitori din Timiş au fost îngropaţi de vii, aseară, după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste ei în timp ce săpau un şanţ. Unul dintre ei a fost scos fără puls de pompieri şi resuscitat la faţa locului. Manevrele au avut succes şi acesta şi-a revenit la viaţă. Al doilea muncitor a fost scos în stare mai bună. O anchetă va stabili, acum, dacă aceştia au respectat măsurile de protecţie a muncii.
Bărbaţii săpau aseară un şanţ pentru a monta mai multe conducte între localităţile Rudicica şi Urseni din judeţul Timiş. În jurul orei 20.00, malul de pământ a căzut peste ei.
Martor: La unu i s-a prins piciorul sub pământ și a strigat că nu mai poate să scoată piciorul. Au sărit ceilalți doi după el si au început să sape si unul dintre ei a apucat sa iasă și a venit malul pe ei.
20 de pompieri și mai multe echipaje medicale au fost trimise de urgență la fața locului. Primul bărbat scos din pământ nu mai avea puls. Însă a revenit la viaţă după manevrele de resuscitare. Al doilea muncitor scos de sub pământ era conştient şi într-o stare mai bună.
Ovidiu Oprean, ISU Timiș: Victimele au fost extrase în timp optim, ambele trăiesc, au fost extrase de echipajele de prim ajutor și transportate la UPU.
Un al treilea muncitor, cel care a scăpat atunci când malul de pământ s-a prăbuşit, a fugit iniţial de la faţa locului. Când s-a întors, a fost consolat de patronul firmei de construcţii pentru care lucrează.
Patron firmă construcții: De ce trebuie să te sperii, Alex? Doar n-ai făcut-o. De ce fugi?
Muncitor: N-am păţit niciodată.
Oamenii din zonă spun că muncitorii nu respectau măsurile de siguranţă în timpul lucrărilor.
Martor: Nu foloseau panouri, nu foloseau nimic. Ca în România, dă-i să meargă!
Patronul firmei spune, însă, că vina este doar a angajaţilor.
Patron firmă construcții: Măsurile de siguranţă sunt aici. Este adevărat ceea ce spuneţi. Măsurile de siguranţă sunt toate aici. Nu știu de ce au fost inconștienți și nu le-au pus. Asta voi afla și eu.
Cei doi muncitori, de 33, respectiv 40 de ani, au fost transportați la Spitalul Județean din Timișoara. Starea lor este stabilă. Poliţiştii şi inspectorii ITM au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul şi dacă muncitorii au respectat toate normele de protecţie a muncii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰