Video Muncitorii asiatici au prins gustul Crăciunului românesc. Cum petrec Rai Ramit şi colegii săi sărbătorile în Bucureşti: "Trăim bine aici"
La 6.000 de kilometri distanță de casă, muncitorii asiatici au prins gustul crăciunului românesc. Dar pentru cei mai mulţi dintre noi, prezența lor este un real ajutor în perioada sărbătorilor. Fără ei multe dintre restaurante ar fi închise, iar coletele sau mesele calde nu ar mai ajunge la timp.
Într-un cămin din zona Grozăvești, Rai și colegii săi petrec împreună de Crăciun. Chiar dacă sărbătoarea nu are legătură cu religia lor, spiritul tot i-a prins.
Rai Ramit: Toți de la etajul ăsta și de la etajul de deasupra lucrăm. În depozite.
Reporter: Dar familia ta?
Rai Ramit: Ei sunt în Nepal.
- "Vom trăi până la moarte aici". Pariul câştigat de muncitorii asiatici care s-au mutat în România. Câştigă...
- Livratorii asiatici, importaţi cu tot cu "bunele obiceiuri" din trafic. "Aici lumea respectă regulile, în ţara...
- Tradiţiile aduse de muncitorii asiatici în România. Zei, veneraţi şi crescuţi ca pe un copil
Pe cele două etaje locuiesc zeci de oameni veniţi din Asia. Toți și-au lăsat familiile la mii de kilometri distanță pentru a-și găsi un rost printre străini, în țara noastră.
Rai Ramit: Trăim bine aici.
Cei 80 de asiatici din acest ămin sunt doar o mică parte din comunitatea de muncitori sosiți din Nepal, Vietnam, Sri Lanka, Pakistan, India sau Bangladesh. Cei mai mulţi isi dau intalnire in timpul liber la o terasă din Obor.
Angajat: Vă respectăm cultura și tradiția. Mâncăm împreună, bem împreună.
"În ultimii ani, numărul de muncitori străini în țara noastră a crescut și de 20 de ori. Cei mai mulți sunt muncitori asiatici, care ocupă zeci, chiar sute de posturi în domenii precum HORECA sau construcții", transmite Bogdan Dinu, reporter Observator.
În funcție de religie, unii petrec Crăciunul, alții nu. Dar cei mai mulţi muncesc în aceastăî perioadă. Managerii de localuri se bucură că pot să țină deschis și în perioada sărbătorilor.
Angajat: Am primit șansa să lucrez aici. Sunt foarte fericită să fiu aici pentru clienți.
Linda Sereș, administrator restaurant: Sunt religii care au alte sărbători, nu cea a Crăciunului. Așa că sunt dispuși să lucreze în perioada asta. Se vor împărți cu românii care preferă să aibă Revelionul liber.
Numai anul trecut în România s-au angajat aproape 100 de mii de muncitori asiatici. Cu familia comunică în fiecare zi, iar masa de sărbători o iau tot împreună. Chiar dacă apropiații sunt la mare distanță, discuțiile se poartă prin videocall.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰