Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Natura s-a dat în spectacol la Galaţi: cum a "fiert" Dunărea la răsărit. Când şi în ce condiţii apare acest fenomen

Imagini rupte din basme pe Dunăre, la Galaţi. O ceaţă densă a acoperit luciul fluviului. Nori de aburi s-au ridicat deasupra apei şi au dat senzaţia că Dunărea fierbe. Spetaculosul fenomen este semn că temperatura aerului scade brusc.

de Adrian Obreja

la 10.11.2022 , 20:04

Natura s-a dat în spectacol încă de la primele raze de lumină. La Galaţi, aerul avea nu mai mult de 6 grade Celsius, iar apa Dunării era mult mai caldă. În această perioadă, fluviul are cam 15 grade Celsius. Apa caldă şi aerul mai rece au dat naştere unor fuioare de ceaţă ce păreau lipite de Dunăre. Fenomenul durează câteva ore şi se produce dimineaţa până când soarele se ridică pe cer şi temperatura aerului creşte. Fenemoenul inedit este spectaculos pentru privitori, dar periculos pentru marinari. Învăluite în ceaţă, navele riscă să se ciocnească, de aceea căpitanii ordonă orientarea după radar.

"Cu ambarcaţiunile mici trebuie să fim deosebit de atenţi, iar ceaţa pe Dunăre e destul de periculoasă pentru ambarcaţiunile de agrement, mai ales noaptea. Pentru că nu vezi absolut nimic. Pe timp de zi trebuie să ţinem cont de maluri, să mergem pe lângă ele, să vedem, totuşi, zona întunecată, să spunem aşa, a malurilor şi trebuie să cunoaştem foarte bine Dunărea, dunele de nisip, eventuale cioate, tot ce înseamnă obstacol în apă", a declarat Viorel, navigator. Rupt din poveşti a părut şi podul suspendat peste Dunăre, care se contruieşte între Galaţi şi Brăila. Norii de ceaţă care ieşeau din fluviu au înconjurat pilonii aşa numitului golden gate românesc, spre uimirea tuturor. Spectaculosul fenomen apare de două, trei ori pe an, mai ales toamna şi iarna, spun meteorologii.

Vezi și
Adrian Obreja Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Natura s-a dat în spectacol la Galaţi: cum a "fiert" Dunărea la răsărit. Când şi în ce condiţii apare acest fenomen