Naziştii l-au dat afară din casă şi l-au pus să stea într-o căsuţă din lut
Yuri Alekseievich Gagarin. Om simplu, modest, muncitor, ambiţios, astronatut, celebritate, erou naţional în Rusia!
Aşa s-a derulat viaţa primului om care a ajuns în spaţiu şi care s-a despărţit total de acest pământ prea devreme, la doar 34 de ani.
Gagarin a văzut lumina zilei pe 9 martie 1934, în satul Klushino, lângă Gzhatsk (denumit Gagarin după moartea astronautului). Iuri a avut mult de suferit în timpul ocupaţiei naziste din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Ocupaţia nazistă le-a adus multe necazuri lui şi familiei sale.
Unul dintre ofiţerii nazişti a preluat casa în care locuia familia lui Gagarin, iar pe aceştia i-a scos afară permiţându-le să-şi construiască o colibă de 3 metri pe 3 metri în curtea din spatele casei lor!
Doi dintre fraţii lui Iuri, care erau mai mari, au fost deportaţi în Polonia pentru muncă silnică, aceştia revenind acasă abia după terminarea războiului, în 1945.
Pe când avea 16 ani, Gagarin a fost ucenic la o fabrică de oţel, apoi a mers la liceul Tehnic din Saratov, unde a studiat tractoarele. În timp ce era la liceu, s-a oferit voluntar pentru a fi cadet la un club de aviaţie, unde a învăţat să zboare. Acolo a descoperit că aceasta era vocaţia sa. Nici nu bănuia că va zbura vreodată mai mult de limita cerului şi că va fi primul om din lume care reuşeşte asta!
După ce a terminat liceul tehnic, în 1955, Gagarin a fost luat în armată şi trimis la Baza Aeriană din Chkalov, unde a zburat pe un MIG-15. Acolo a întâlnit-o pe Valentina Ivanova Goryacheva, o doctoriţă ce avea să-i fie soţie pe 7 noiembrie 1957 şi cu care a avut doi copii.
A primit mai multe avansări în grad, iar în 1960 a fost recrutat pentru a participa la programul spaţial al URSS, pe care l-a reuşit un an mai târziu, devenind primul om care a ajuns în spaţiu.
Citeşte şi: Ce a văzut Gagarin la primul zbor în spaţiu
Adevăratul motiv al morţii lui Iuri Gagarin
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰