Video Ninsoare viscolită în Gorj. Stratul de zăpadă a depăşit 10 centimetri

Primăvara schimbă foaia. Dacă în mare parte din ţară vorbim despre ploi însemnate, în Gorj, între Novaci şi Rânca, ninge viscolit de aseară, iar pe alocuri stratul de zăpadă e de peste 10 centimetri.

de Redactia Observator

la 28.03.2026 , 07:33

Temperaturile scăzute au dus şi la formarea gheţuşului, motiv pentru care drumarii au intervenit cu utilaje de deszăpezire şi au împrăştiat material antiderapant pe întreg sectorul montan.

Zona se află sub atenţionare meteorologică cod galben de ninsori şi viscol, iar autorităţile atrag atenţia şoferilor să se deplaseze cu autovehicule echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri o alertă cod galben de ploi abundente, vânt, lapoviţă şi ninsori la munte, valabilă de vineri ora 10 şi până luni 30 martie, ora 10:00. 

Articolul continuă după reclamă

În intervalul menționat în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în cea mai mare parte a Moldovei va ploua însemnat cantitativ. Vor fi mai ales averse, însoțite pe arii restrânse de descărcări electrice în după-amiaza și seara zilei de vineri, 27 martie și pe parcursul zilei de sâmbătă, 28 martie.

La munte precipitațiile vor fi mixte, iar la altitudini mai mari de 1600 m, în Carpații Meridionali și Orientali va ninge, se va depune strat de zăpadă, local consistent, cu grosimi în medie de 40...50 cm și va fi viscol. Până la sfârșitul intervalului, se vor acumula cantități de apă de 40...60 l/mp și pe alocuri de peste 70...80 l/mp.

Totodată, ANM a emis şi o informare meteo de intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, la munte, la altitudini mari ninsori, strat de zăpadă și viscol-

Temporar vor fi intensificări ale vântului, vineri (27 martie) și pe parcursul zilei de sâmbătă (28 martie) în cea mai mare parte a țării, iar duminică (29 martie), în sud-est și pe alocuri în vest, cu viteze în general de 45...55 km/h. La munte, mai ales la altitudini mari, vor fi rafale de peste 70...80 km/h. Ploile se vor extinde dinspre sud-vest și vor cuprinde treptat toate regiunile. La munte, la altitudini mai mari de 1600 m, la început în Carpații Meridionali, apoi și în restul zonelor montane va ninge, se va depune strat de zăpadă, local consistent și va fi viscol. Până la sfârșitul intervalului se vor acumula cantități de apă de 20...25 l/mp și local de peste 40...60 l/mp. Ploile vor avea și caracter de aversă, iar în sud-vest și sud, vineri și sâmbătă pe arii restrânse vor fi descărcări electrice.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi făcut plinul de când au crescut preţurile la combustibil?
Observator » Evenimente » Ninsoare viscolită în Gorj. Stratul de zăpadă a depăşit 10 centimetri