Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noi detalii despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Spitalul SRI: Necesită suport respirator

Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient şi stabil cardiac, dar, pe fondul instalării semnelor de oboseală a musculaturii respiratorii, necesită suport respirator, a anunţat miercuri Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se află internat din 9 iunie.

de Redactia Observator

la 02.07.2025 , 10:32

Noi detalii despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Spitalul SRI: Necesită suport respirator - Shutterstock

"Pacientul este conştient şi stabil cardiac, dar, pe fondul instalării semnelor de oboseală a musculaturii respiratorii, necesită suport respirator pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente", precizează reprezentanţii unităţii sanitare.

Fostul preşedinte rămâne internat în secţia de terapie intensivă, unde beneficiază de îngrijirea medicală avansată recomandată de echipa medicală multidisciplinară.

"Vom reveni cu detalii legate de evoluţia stării de sănătate ori de câte ori situaţia o va impune", subliniază reprezentanţii spitalului. Ion iliescu a fost internat în spital în 9 iunie, cu probleme respiratorii, medicii stabilind că acesta suferă de cancer pulmonar. Ion Iliescu făcea controale periodice la Spitalul Elias.

Articolul continuă după reclamă

În aprilie 2019, Ion Iliescu a fost operat de medicii de la Institutul "C.C. Iliescu", diagnosticul său fiind pericardită lichidiană - tamponadă cardiacă.

În ultimii ani, Ion Iliescu nu a mai avut apariţii publice, el transmiţând însă mesaje pe blogul său. Ultimul astfel de mesaj a fost cel din 19 mai, în care l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru alegerea ca preşedinte.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Evenimente » Noi detalii despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Spitalul SRI: Necesită suport respirator