Antena Meniu Search
x

Noi DEZVĂLUIRI despre sistemul sanitar din România: Ce-a ajuns să facă Ambulanţa Bucureşti pentru firma patronată de prietenul directoarei Alis Grasu

Site-ul tolo.ro face, joi dimineaţă, noi dezvăluiri privind sistemul medical din România. În urma unei investigaţii, echipa de la tolo.ro a descoperit că firma Cars Tuning are 27 de contracte în valoare de peste 2 milioane de euro cu Ambulanța Bucureşti, care a girat creditul patronului companiei la Pireus Bank.

Site-ul tolo.ro face, joi dimineaţă, noi dezvăluiri privind sistemul medical din România. În urma unei investigaţii, echipa de la tolo.ro a descoperit că firma Cars Tuning are 27 de contracte în valoare de peste 2 milioane de euro cu Ambulanța Bucureşti, care a girat creditul patronului companiei la Pireus Bank.

''În toată lumea civilizată guvernele discută „paradoxul omului în urgență”. Cum de ne reperează mai ușor Uber decât ambulanțele sau poliția dacă apelăm numărul de urgență?! Ce investiții sunt necesare ca să îmbunătățim sistemul de localizare a unui om aflat în pericol? România vine cu o inovație. Dacă ești prieten cu familia șefului Ambulanței primești un pachet de servicii extins! Pentru Florin Adam, vâlceanul de 40 de ani care a fondat firma SC Cars Tuning SRL, Ambulanța București Ilfov a garantat credite bancare. Cu ce garantează Ambulanța? Cu veniturile de la bugetul public, bineînțeles", scrie tolo.ro.

Potrivit sursei citate, Florin Adam a înregistrat compania firma SC Cars Tuning SRL în anul 2010. El a fondat firma împreună cu un amic, Constantin Popescu, și cu Remus Ieremia, fiul lui Răzvan Ieremia de la Astra Asigurări. Florin Adam este, de asemenea, prieten cu Tudor Alexandru Grasu, fiul lui Alis și Cristian Grasu.

Alis Grasu este directorul general al Ambulanței București-Ilfov, iar soțul său a fost timp de 5 ani director medical în aceeași instituție, până în 2014. În prezent, este președinte al Asociației Serviciilor de Ambulanță din Romania și se ocupă de proiectele ministerului cu Banca Mondială.

Cars Tuning face revizii și reparații de mașini. Pentru instituții publice, în primul rând. Are 30 contracte de întreținere a parcului auto, în valoare de aproape 3 milioane de euro.

Cars Tuning mai are în portofoliu două contracte cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (197.983 euro) și un contract cu Administrația Prezidențială, în 2014 (17.009 euro).

Povestea contractului dintre Cars Tuning și Ambulanță a fost descrisă pe larg în 2012 de către ziarul Național. Jurnaliștii au remarcat prezența contractelor de 700.000 de euro.

De atunci, pachetul de avantaje al patronului a crescut.

Pe 22 aprilie 2014, SC Ambulanța București-Ilfov primește o notificare de la Piraeus Bank România SA prin care este anunțată că, începând din acea dată, va efectua toate plățile derivând din contractele încheiate de Ambulanță cu SC Cars Tuning SRL.

Asta în virtutea a două obligații:

1.– Contractul de credit nr. 67370 din data de 16.04.2014, în baza căruia banca are asupra împrumutatului o creanță de 445.000 lei, echivalentul a 100.000 euro.

2. Contractul de Ipotecă Mobiliară nr. 67370.3 din data de 16.04.2014, conform căruia au fost ipotecate în favoarea băncii toate sumele datorate de Ambulanță.

Citeşte continuarea dezvălurilor pe tolo.ro.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » Noi DEZVĂLUIRI despre sistemul sanitar din România: Ce-a ajuns să facă Ambulanţa Bucureşti pentru firma patronată de prietenul directoarei Alis Grasu