Video Noi reguli UE pentru zboruri. Pasagerii primesc bani mai mulţi, doar dacă au întârzieri mai mari de patru ore
Uniunea Europeană propune noi reguli pentru zboruri. Pasagerii ar putea fi despăgubiţi doar dacă au întâzieri mai mari de patru ore, în loc de trei - cum e acum. Şi compensaţiile s-ar putea modifica. Iniţiatorii spun că drepturile celor care călătoresc vor fi sporite, iar companiile vor fi obligate să ia măsuri suplimentare în cazul anulării unui zbor sau a pierderii unei conexiuni.
Miniştrii Transporturilor din Uniunea Europeană propun modificarea pragului de întârziere pentru despăgubiri.
Astăzi pasagerii primesc despăgubiri dacă au întârzieri mai mari de trei ore. Odată cu modificarea legislaţiei se vor acorda despăgubiri doar pentru zborurile care întârzie mai mult de patru ore. De asemenea, se modifică şi sumele compensatorii. Ele cresc. Atenţie, însă! Trebuie depusă această cerere de despăgubire nu mai târziu de şase luni de la data întârzierii zborului.
Până acum, pasagerii aveau un termen de trei ani pentru depunerea acestor solicitări.
Pasagerii primesc bani mai mulţi, dar doar dacă au întârzieri mai mari de patru ore
"Pasagerul care nu îşi cunoaşte drepturile în termen de şase luni de la data operării zborului cu întâziere sau de la data anulării zborului - aceste drepturi nefolosite sunt pierdute", a declarat Ramona Colea, CEO-ul unei companii de despăgubiri.
Mai exact, rămân două praguri de compensaţii. 300 de euro pentru zborurile de până la 3.500 de kilometri, întârziate minimum patru ore şi 500 de euro pentru cursele de peste 3.500 de kilometri, cu întârzieri mai mari de şase ore.
"Dacă sunt zboruri ce pot avea conexiuni cu alte zboruri, 3 ore pot fi foarte mult. Sunt foarte multe zboruri cu conexiune şi nu ai timp efectiv între escale să le mai prinzi", spune un client.
"Ni s-a întâmplat să apară întârzieri de zbor mai ales când vorbim despre zborurile cu conexiune, când trebuie să zbori cu o escală pentru a ajunge într-o destinaţie", a declarat Cosmin Vasile, reprezentantul unei agenţii de turism.
Companiile ar putea fi obligate să le ofere pasagerilor alternativa altui zbor cu oricare alt operator. Dacă rerutarea nu aduce pasagerul în trei ore la destinaţie, acesta ar putea cere de patru ori preţul biletului.
"Compania aeriană fie trebuie să accepte plata compensaţiei şi să o platească efectiv, fie trebuie să trimită pasagerului o informare cu o motivare detaliată", mai spune Ramona Colea, CEO-ul unei companii de despăgubiri.
În plus, dacă noile reguli vor fi votate în Parlamentul European, operatorii aerieni vor fi obligaţi să le răspundă pasagerilor în maximum două săptămâni de la depunerea solicitării.
"Ceea ce primeşti înapoi este mai puţin", spune un pasager.
În 2024, contravaloarea compensaţiilor generate de anulări şi de întâzieri la nivelul Europei s-a ridicat la 10 miliarde de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰