Noile "țepe" din Centrul Vechi: German băut bine, furat de 7.000 de euro în timp ce o femeie dansa lasciv în jurul lui
Telefoanele turiștilor străini erau deblocate cu camerele frontale când aceștia erau beți, iar sume de bani din conturile acestora erau transferate prin mai multe aplicații către inculpați. Uneori, fete îmbrăcate sumar le distrăgeau atenția în timp ce erau efectuate operațiunile financiare.
- Power Couple, premiera sezonului 2, din 13 ianuarie, Luni, Marți și Miercuri 20:30, la Antena 1 și în AntenaPLAY
- Cristian Pîrvulescu, despre indecizia Coaliției în cazul lui Crin Antonescu: "Este evident că PSD dorește să aibă un candidat"
Surse judiciare susțin că în dimineața zilei de 26 noiembrie 2023, în jurul orei 3.00, inculpații au folosit telefonul mobil al unei victime "profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se afla, generată de intoxicația voluntară cu alcool, după ce în prealabil l-a deblocat cu ajutorul funcției de recunoaștere facială, poziționând telefonul cu camera frontală în fața persoanei vătămate".
Au fost deblocate aplicații bancare, iar inculpații au făcut, fără consimțământul persoanei vătămate, trei transferuri bancare către contul unuia dintre ei.
De asemenea, în dimineața zilei de 15 martie 2024, în intervalul orar 3.13-3.41, în același club din Centrul vechi o inculpată a efectuat un număr de 13 tranzacții frauduloase în valoare totală de 93.000 lei, după ce în prealabil o altă inculpată a accesat fără drept telefonul mobil aparținând unui cetățean britanic, prin tastarea codului de acces al acestuia, profitând de faptul că acesta era băut și a deblocat aplicațiile bancare.
Cele două inculpate ar fi fost ajutate de altele, "care au distras atenția persoanei vătămate dansând lasciv în jurul acestuia și atingându-l în mod constant în zona abdomenului", arată sursele citate.
- Un tramvai a luat foc în mers, în Timişoara. Opt călători au reuşit să coboare la timp
- A murit fostul fotbalist Marius Ciugarin. Sportul românesc este în doliu
- Guvernul decide vineri o nouă zi liberă: minivacanță de patru zile pentru bugetari
- Patinoarul de 10 milioane de euro din Capitală, închis la doar 4 luni de la inaugurare. Ce problemă are Berceni Arena
- Guvernul a făcut plângeri penale pentru videoclipurile care anunţau demolarea barajelor. Le-a trimis procurorilor...
German furat de aproape aproape 7.000 de euro, în Centrul Vechi
Conform acestora, în data de 9 mai 2024, în intervalul orar 2.30-3.43, în același club, un cetățean german a fost condus într-o încăpere privată de la subsol, unde i-au oferit băuturi alcoolice și atenția i-a fost distrasă de faptul că inculpatele erau îmbrăcate sumar, iar apoi, profitând de faptul că victima era băută, i-au luat telefonul mobil și au efectuat opt tranzacții în cuantum de 6864,72 euro, respectiv patru tranzacții, din care una nereușită, în cuantum de 3631,2 euro.
Inculpații ar fi beneficiat de ajutorul unui asociat al firmei și al administratorului firmei, care ar fi pus la dispoziție clubul și infrastructura necesară efectuării plăților.
Au intrat peste un american și un belgian care dormeau, după o beție
Sursele citate mai arată că, la sfârșitul lunii aprilie 2024, pe timp de noapte, inculpații au pătruns, după o înțelegere prealabilă, fără drept, într-un apartament în care locuia un cetățean american și belgian, profitând de faptul că acesta era băut și dormea, ocazie cu care i-au furat bijuterii, un laptop, un Ipad, două telefoane mobile, un pașaport emis din autoritățile din SUA, un pașaport emis de autoritățile din Belgia și un card bancar.
Unul dintre inculpați ar fi făcut în perioada 29 aprilie–13 mai 2024, 110 operațiuni financiare în valoare totală de 208.032,531 lei, fără consimțământul persoanei vătămate, utilizând cardul bancar, pe care l-a sustras anterior.
De asemenea, în perioada 7 mai-12 mai 2024 sub pretextul că îi va recupera bunurile sustrase persoanei vătămate și totodată pentru a putea utiliza cardul bancar, inculpații l-au încuiat într-un club, lipsind persoana vătămată de capacitatea de mișcare, acesta fiind lipsit în mod ilegal de libertate în această perioadă.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat joi că 18 inculpați au fost trimiși în judecată de procurori după ce ar fi înșelat mai mulți turiști străini. Inculpații, administratori și angajați ai unor baruri din Centrul Vechi, ar fi folosit cardurile clienților aflați sub influența băuturilor alcoolice.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰