Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O bătrână de 82 de ani a murit după ce a fost lovită de tren, în Neamţ

O bătrână de 82 de ani şi-a pierdut viaţa, în cursul zilei de miercuri, după ce a fost lovită de tren în judeţul Neamţ.

de Redactia Observator

la 16.12.2020 , 21:47

Bătrâna avea probleme cu auzul şi nu şi-ar fi dat seama de apropierea trenului Poliţiştii vor să stabilească circumstanţele exacte în care s-a produs tragedia din Neamţ
  • Bătrână avea probleme cu auzul şi nu şi-a dat seama de apropierea trenului.
  • În cazul tragediei din Neamţ s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Mai exact, tragedia s-a petrecut pe raza localităţii Pângăraţi.

Alertate prin intermediul unui apel 112, autorităţile locale au intervenit cu un echipaj cu patru subofițeri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță cu medic şi două echipaje de la Poliţie.

Din păcate, pentru bătrână nu s-a mai putut face nimic, fiind constatat decesul.

Articolul continuă după reclamă

În cazul tragediei din Neamţ s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă

Primele informaţii de la faţa locului arată că femeia s-ar fi deplasat către un magazin, pentru a cumpăra o pâine, şi, pentru că ar fi avut probleme cu auzul, nu a realizat apropierea trenului, în ciuda semnalelor transmise de mecanicul de locomotivă.

Mecanicul de locomotivă a fost testat cu alcooltestul, iar rezultatul a fost 0.

Poliţiştii au demarat o anchetă în acest caz, pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs tragedia. În cauză s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » O bătrână de 82 de ani a murit după ce a fost lovită de tren, în Neamţ